O viata la o cafea

Dintr-un joc

               Am vrut să cred, acum realizez că nu era nici măcar posibil, era imaginaţie sau nici măcar, că sunt numai animus...că nu am în aluatul acesta de humă pământeană nimic din ceea ce ţine de latura feminină, de acea sensibilitate, care e specifică fiecărei anima. Dar, ghici ce?! te-am întâlnit pe tine şi fără să stai prea mult pe gânduri te-ai hotarât să intri în viaţa mea, fără ca măcar să-ţi ceri voie. Mi-ai arătat  că pot să simt, a fost iniţial un simplu joc, în care ne-am angajat amândoi. Cu fiecare clipă ce se scurgea în compania ta, am uitat regulile, am căzut pradă sentimentelor. Oare am vrut să te fac să crezi că ai câştigat sau chiar ai câştigat acel joc?... Ştiam că am capacitatea de a simţi, dar nu mă aşteptam ca viaţa să mi te prezinte pe tine ca acel cineva. Să te investească pe tine cu puterea de a mă înfrunta şi de a-mi demonstra că tot ceea ce am zidit eu, acel paravan solid în care m-am baricadat, are la bază doar praf şi pulbere...

            Te-ai încăpăţânat şi  greşeala a fost a mea, că ţi-am permis acest lucru. Ideea e că tu nu ai vrut să vezi asta, iar eu..eu am vrut să  văd cum e să simţi, să iubeşti...like lovers do...mi-ai arătat mai mult de atât. Mi-ai arătat  ce înseamnă să fii  aruncat undeva în abis, să fii atras de o forţă necunoscută, nevăzută, incontrolabilă care se manifestă asemeni unui magnet gigantic.

             Trecutul imi e martor şi ca martor îl invoc din nou în prezent...capitole cu final mai puţin fericit au mai fost în viaţa mea şi am avut tăria să le pun punct, aşa că nu te iluziona că ai fi o excepţie. Trebuie însă să fiu sinceră cu mine şi să recunosc că în acets capitol tu eşti personajul principal...păcat că eşti peren în viaţa mea...aş fi vrut ca tu să fii acel personaj care dăinuie de la un capitol la altul al vieţii mele...să trăiesc alături de tine, aşa cum ţi-am mai spus de atâtea ori...miracolul şi frumosul.

         Totul se rezumă la ARTĂ...arta de a şti să te joci cu viaţa cuiva, de a şti să jonglezi cu vorbele, cu măştile, cu sentimentele, cu tine şi cu cei din jurul tău...Mai cred încă că o să întâlnesc acea persoană pentru care o să fiu o operă de artă, ce nu poate fi descifrată, criptată, al cărui cifru se schimbă de la oră la oră şi în ciuda acestui fapt o să fie fascinat de mine cu fiecare clipă mai mult.
         Dar, te-am lăsat pe tine să decizi, să pui tu punct şi de atunci mă tot întreb: Oare cât la sută te-am folosit şi cât la sută ai putut tu singur să-ţi pui amprenta?!