O viata la o cafea

Aşa să fie oare?!

Am citit azi un articol, scris de Dan Puric. Un articol, pe cât de dureros pe atât de adevărat. În el vorbea despre faptul că românii au uitat să se preţuiască, au uitat să lupte pentru identitatea lor naţională, să exploreze natura şi cel mai trist au uitat să se comporte ca nişte oameni, să îi respecte şi să îi iubească pe părinţii şi bunicii lor, pentru simplu fapt că nu aparţin generaţiei lor, nu sunt în trend cu moda şi preţuiesc doar munca, în special munca câmpului.

 Dacă e să fiu sinceră, da sunt lucruri cu care te întâlneşti azi, dar refuz să cred că am uitat să ne preţuim într-un asemenea hal. Consider că atâta timp cât mai există cel puţin o persoană în acestă ţară care să fie mândră de originile ei, care să povestească cu drag despre frumuseţile patriei, care să vadă tot ceea ce e pozitiv aici, mai e o şansă. 

 E adevărat că în ultima vreme, noi românii ne-am comportat asemeni unor marionete. Când trăgeau unii de sfori ne mişcam, mai cu entuziasm, mai a lene...aşa fiecare după mood. Cu toate acestea, să nu ne minţim chiar întru totul, suntem nişte persoane inteligente, care am ştiut de-a lungul timpului să împletim utilul cu plăcutul, care am rezistat la multe încercări, dar mai mult de atât avem în noi capacitatea de a ne iubi şi de a îi iubi pe cei de lângă noi, chiar dacă această capacitate e momentan latentă în tineri, este acolo şi nu un click, ci un simplu zâmbet o poate declanşa...

Dăruieşte din inimă şi vei primi însutit înapoi...iubeşte-te şi vei primi iubire.