Oameni şi oameni
I do believe in good people, because i meet them
Cam acestea erau cuvintele care încercau să-şi croiască drum până la urechile mele, în timp ce priveam cu nesaţ în doi ochi albaştri, mă pierdeam în ei, mă acaparau cu fiecare secundă mai mult şi nu puteam rezona cu acele cuvinte ce veneau asemeni unei avalanşe asupra mea...picăturile reci de ploaie îmi blocau privirea şi oricât de mult mă încruntam ca să mă împotrivesc lor, făceau o treabă teribil de bună, am clipit pentru a alunga acele picături, aş fi vrut în acel moment să am două ştergătoare la gene şi o umbrelă...dar, brusc acea clipire a fost echivalentă cu o revenire în prezent...cuvintele care mi-au fost adresate îşi găseau ecou în capul meu, iar şi iar...dar, cel mai mult mă deranjau ultimele cuvinte, mă zgâriau efectiv, îmi făceau pielea de găină, dar nu pentru că aş fi fost de-a dreptul impresionată, ci pentru că simţeam acea ironie din spatele lor...în următoarele clipe, îmi auzeam propria voce care riposta şi încerca să contra-argumenteze acele vorbe...- Ştii, dacă tu nu ai avut norocul să întâlneşti în viaţa ta de până acum, oameni în adevăratul sens al cuvântului, asta nu înseamnă că suntem toţi aşa cum presupui tu, şi că...-Prostii, mă întrerupse cu o voce tăioasă...ai fost folosită şi e timpul să realizezi asta, nu mai fi copil şi da folosesc acest cuvânt pentru că sţiu cât de tare te enervează, pentru că vreau să văd cum ripostezi, vreau să te văd enervată la culme, vreau să îmi dai o palmă şi apoi să-ţi făureşti un plan de răzbunare, vreau să îţi utilizezi acel cap, să arăţi ce poţi...arată că prin venele tale clocoteşte un sânge, asemeni unei lave...eee
- Ce?! Cum?!...au fost singurele sunete care au mai răzbătut prin ploaia rece şi au reuşit să-şi contruiască drum până la el...-Eşti, nici măcar nu îţi pot găsi un termen de comparaţie, eşti om şi da, recunosc în acestă lume sunt oameni şi oameni....
Oameni şi oameni, diferiţi, unici, culţi, pseudo-culţi sau mai puţin culţi...de ce nu mi-am adus aminte de această diferenţă a oamenilor în momentul în care eram atacată că aş fi atat de puerilă în gândire... poate pentru simplu fapt că azi mai mult ca oricând, am privit mai atent în jurul meu.Am avut timp să merg cu pas domol pe străzi, să mă uit mai atent la oameni, la feţele lor şi am fost surprinsă de ceea ce transmiteau. Feţe atât de diferite(unele mai naturale, altele mai retuşate), dar care aveau ceva în comun..tristeţea...o tristeţe molipsitor de dureroasă se oglindea pe chipurile lor...oamenii au uitat să zâmbească, au uitat că e gratuit, că e un limbaj universal, care nu ţine cont de etnie, culoare religie, de sex sau alte atribute discriminatorii, e free şi mai mult de atât e molipsitor şi are o multitudine de beneficii asupra noastră....Zâmbim la fel şi nu ne costă nimic dacă facem asta, putem pentru început să mimăm doar, apoi în timp o să devină un accesoriu care te face salientă în mulţime...
Sau poate avea dreptate, oamenii nu mai oferă nimic gratis, nici măcar un cuvânt, darămite un zâmbet..şi totuşi oamenii pe care i-am întâlnit până în prezent mi-au demonstrat că nu se aplică mereu regula scopul scuză mijloacele şi că da, îi ajuţi pe cei din jur cu drag, fără a avea un scop meschin în spate...
P.S.: facem un pariu? aşa ca între noi...;)...zâmbiţi măcar timp de o săptămână şi apoi îmi spuneţi dacă nu cumva aţi fost mai uşor remarcaţi, dacă aţi văzut mai uşor oportunităţile şi dacă oamenii din jurul vostru nu v-au privit oarecum contrariaţi...merită, efortul credeţi-mă, măcar pentru expresia unora...
P.S. 1: Îţi dedic aceste rânduri Ionescu Oana Cătălina, fie ca indiferent de situaţiile în care te pune viaţa, să nu uiţi să zâmbeşti, să te ridici, să te scuturi de praf şi să spui, se poate şi mai rău, a fost şi mai rău, dar ghici ce?...incă mai am putere să zâmbesc şi să merg mai departe.
P.S.2: pentru voi cei care m+aţi îndemnat să scriu, vă trimit un zâmbet şi sper să-mi răspundeţi pe măsură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu