Unde s-a evaporat dragostea?

"Şi cu dragostea cum stai?" se pare ca aceasta este întrebarea lunii, care îmi tot este adresată de câteva ori pe zi. Dacă mi-ar fi fost adresată numai aşa răzleţ, pe cuvânt că nu m-ar fi provocat atât de tare încât să scriu despre ea, dar aşa, am decis să îi lămuresc pe cei curioşi. Ce e dragostea?!...E acel sentiment care te înalţă şi te face să pui pe primul loc fericirea celuilalt şi nu a ta, care te face să fii empatic la ceea ce te înconjoară şi să vezi frumosul în orice. Unde o găseşti? Cam oriunde, numai în zilele noastre nu. Şi da, poate vor fi unii care o să spună că mă înşel, dar, dacă voi, vă număraţi printre persoanele care iubesc cu adevărat, atunci garantat sunteţi excepţia de la regulă, pe cuvânt de nu?! Cum stau eu la acest capitol? În ciuda faptului că uneori răspund în glumă, de fapt, consider că nu se glumeşte cu dragostea, nu e ceva ce azi simţi şi mâine e amintire, nu e ceva raţional, iar eu sunt o fiinţă care nu a găsit încă persoana care să mă facă să simt mai mult decât gândesc. Mi-ar plăcea să cred că undeva există o persoană şi pentru mine, dar îmi revin când mă uit în jur şi uneori în buletin. Unele lucruri se trăiesc la vremea lor, iar vremea mea a cam apus.

Dar, să nu ne pripim, ci să analizăm lucrurile mai în detaliu. Tu mă întrebi pe mine cum stau la acest capitol al dragostei şi începi să-mi explici cum e treaba cu iubirea, dar omiţi faptul că eşti căsătorit şi că dacă viaţa în doi ar fi atât de okei şi roz şi ai ştii cu adevărat ce înseamnă dragostea...garantat nu ai căuta sex în altă parte, că numai despre dragoste nu putem vorbi sau vrăji, ar trebui să fii exemplu ca să te cred la acest capitol.

Dar, să spunem că şi aici mă înşel eu, căci vorba aceea, nu a reuşit nimeni să mă de-a pe spate şi nici să-mi pierd capul, din contră de fiecare dată mi s-a reproşat că sunt prea cerebrală.Şi chiar dacă e aşa,  nimic nu îţi dă dreptul de a mă transforma într-un pariu, cel puţin comic, ca să nu spun exact ce îmi vine în minte acum. Un pariu, asta e dragostea?! Atunci eu chiar nu am nimerit în lumea care trebuie. Nu mă interesează să văd ce planuri pot urzi pitici tăi din cap, pentru a mă duce în patul tău, dar atunci când faci declaraţii de dragoste sau cel puţin asta pretinzi şi sunt false, află că se simte şi e logic şi normal ca eu să încep să fac mişto, adică mă poţi lua de fraieră...dar eu îţi spun cât timp şi spre binele tău sper că nu aspiri la limita maximă.

Poate că şi aici m-am înşelat eu, că dă, erori tot face omul la viaţa lui,  aşa învaţă cel mai bine şi cel mai important e să nu le repete la infinit. Să luăm un alt exemplu, cum de ai tupeul să mă duci cu zăhărelul şi să începi cu vrăjeli de speţă joasă când eu te simt din prima că vrei numai şi doar aventură, iar tu negi iniţial numai ca în final să spui...am fost sincer de la început doar tu singură ai spus asta...ce lume, ce oameni. "Ce de dragoste!"

Dar, să vă spun eu de ce nu mai cred în dragoste şi cu atât mai mult nu cred că acesta îmi este mie prescrisă în acestă viaţă. Nu aştept un prinţ pe cal alb şi nici unul care să vină la bordul unor cai putere, sunt perfect conştientă că viaţa în doi înseamnă greutăţi, dar una este să le împarţi la doi. Şi apoi să înmulţeşti bucuriile şi mai ales să ai alături pui de oameni care să te facă să retrăieşti fiecare etapă a vieţii. Nu mă aştept să fie cu multe facultăţi, ci să ştie să se comporte în societate şi mai ales să ştie să se comporte cu o femeie. Prefer să nu mă întrebe ce mesaj îmi transmit ochii săi, ci mă aştept să-mi spună şi să-mi demonstreze prin fapte că mă iubeşte, vreau să am încredere în el şi să ştiu că poate avea ochi doar pentru mine şi că nu mă caută în toate femeile în momentul în care mă întorc. 

Aceste lucruri par a fi himere în ziua de azi, când dragostea este privită ca o afacere, în care oameni uită să iubească şi pun mai mult preţ pe lucruri decât pe sentimente, iar eu nu sunt făcută din acest aluat. Pentru mine lucrurile sunt lucruri si pot fi recuperate, oamenii sunt de nepreţuit şi uneori îi pierzi fără a-i putea recupera.

Ai impresia că eu nu îmi pot pune masca pe faţă şi nu pot să te seduc dacă ăsta ar fi planul meu?! Ooooo, ba da şi încă cum...însă eu nu vreau să schimb legea firii şi dacă nu o ştii uită-te în jurul tău la cele mai mici insecte şi o să vezi cam care e treaba şi situaţia. Sau ai impresia că nu pot avea un chip inexpresiv care să mimeze un zâmbet fals şi care la umbra unei emoţii adevărate începe să sângereze, pot şi asta, dar, eu prefer ca persoana de lângă mine să mă accepte pentru ceea ce sunt şi nu pentru ceea ce machiajul poate crea.

Prefer să trăiesc în această lume singură, prefer să cred că mai există o fărâmă de dragoste ca aceea pe care o trăiesc bunicii mei ...prefer să mă hrănesc cu poveşti rare de iubire şi să rămân aceeaşi EU plină de viaţă şi zâmbet decât să permit oamenilor lipsiţi de sentimente să mă transforme într-o piesă, o miză, o jucărie sau orice îi mai inspiră mass-media, căci garantat cu căpuşorul lor nu mai gândesc.

Sper ca măcar aşa în mare v-am lămurit, iubesc...dar, prefer să mă numeşti persoana cu inima de ghiaţă decât să bifez un număr pe lista ta de cuceriri. Sunt de ghiaţă, dar pentru cei care vor să ştie cu adevărat ghiaţa poate fi topită, la temperatura potrivită şi cu ustensilele potrivite. Căci, da eu încă cred în acea dragoste ilustrată în imaginea de la început.

Rânduri...

Stropii de ploaie nu mai conteneau...număratul clipelor era deja o treabă destul de plictisitoare...aşa că după încă un minut de leneveală a ales să se ridice în capul oaselor şi să păşească apăsat până la fereastră...era un peisaj rupt dintr-un film vechi...alb-negru...nimic nu o mulţumea...o stare de agitaţie şi nervozitate îi invada trupul de câteva zile.

Fiecare stop de ploaie părea că are puterea de a mai răsuci o cheie în timp...în trecut sau poate în viitor...îi era un dor nebun de acele zile tomnatice în care îşi permitea să stea în casă la cald cu o cafea în mână şi cu privirea rătăcind în zare să înceapă a ţese viitorul, asemeni unei pânze de păianjen..un viitor firav care la o adiere mai bruscă s-ar fi adunat ghem...Dar, nu asta conta acum...nu, nu...era o zi importantă, o zi în care viaţa sa avea să aibă un alt curs, dar ea nu ştia nimic despre aceste lucruri...era doar extenuată şi vremea mai turna un pic de ser otrăvitor...în ochii ei nimic mai mult decât două lacrimi în colţ...şi acestea aveau să o părăsească cât de curând şi să se lase purtate de vânt în alte zări...numai ea se simţea ţintuită într-un loc în care parcă nu demult se simţea acasă...

Cu paşi nesiguri se apropia de gară...cu o privire rătăcită a călătorit pentru prima oară...nici măcar nu se putea concentra la un singur gând...ci pur şi simplu ţopăia dintr-o idee în alta...nimic nu-i convenea şi nimic nu o mulţumea...era nesigură şi asta nu i se prea potrivea..era o nesiguranţă vizibilă...atât de vizibilă încât nu-şi recunoştea chipul în geamul prăfuit...

Un pas spre schimbare, o mişcare nepremeditată...o lăsare în voia sorţii şi acelaşi zgomot produs de ploaia mult aşteptată de unii...nu şi de ea...ea era deja în mijlocul furtunii şi căuta doar un mijloc de a ajunge la ţărm ...a ratat şi această oportunitate sau poate aşa a fost să fie, un lucru e cert însă ... de fiecare dată cand ploaia cântă acelaşi ritm sacadat o nouă schimbare e pe aproape ... o surpriză se află după cotitură, plăcută sau nu, urmează să afle după ce o trăieşte...dar până atunci îşi bea cafeaua în linişte şi se gândeşte obsesiv la privirea din ochiul de apă...e ciudat de apatică, prea ciudat de îngheţată.

Şi ploaia şi începe din nou cântecul...un cântec al schimbării.

Iar si iar...

...aceeaşi dată..aceeaşi oră...aceleaşi gânduri şi de ce să mint cam aceleaşi speranţe...ne resetăm cumva atunci când totul pare pierdut şi paradoxal...trăim aceleaşi clipe în alt context...admiram pe cineva acum câteva zile...avea o sclipire în priviri şi o tărie de a povesti răspicat dramele vieţii sale, dar ceea ce a mi-a câştigat cu adevărat admiraţia a fost răspunsul său la întrebarea:...aţi fost sau sunteti fericită?...prima reacţie?! un râs ce făcea să se scuture şi cămaşa pe ea...un râs molipsitor şi totodată suficient de înţepător ca să te facă să cântăreşti dacă să te laşi pradă poftei sau ba...şi apoi...înarmată cu o privire secerătoare, o voce fermă şi un zâmbet ironic a verbalizat: ce e fericirea? ce e mai mult decât momente trecătoare pe care le trăieşti la intensitate maximă, care te fac să tremuri, să nu mai gândeşti pentru că eşti într-o stare de transă, pentru că aceste momente sunt atât de ilogice încât numai în momentele de cumpănă îşi capătă sensul...fumos spus şi frumos trăit căci persoana aceasta avea atâtea lucruri experimentate pe propria piele...este vorba de o artistă care e uitată ca mai toţi artişti adevăraţi din România, poate fi un model pentru tinerii de azi...dar, are un defect nu o cheamă Bianca Draguşeanu ca să fie non-stop pomenită...însă defectul acesta nici nu îi trebuie, pentru că ar ştirbi strălucirea din privirea sa. Oricum nu despre personalităşi şi modele vreau să scriu azi...nu, nu, nu...ci...
...visam sau era realitate?! momentul când cineva mi-a promis că mă iubeşte pentru eternitate...sau poate a fost un simplu moment de fericire de care m-am agăţat acum ceva timp, doar pentru ca orgoliul meu să nu fie ştirbit...poate sau poate am omis un lucru...de-a dreptul esenţial...să întreb cum defineşte persoana respectivă acest cuvânt destul de des utilizat de noi, atât de efemer în declaraţii, atât de cutremurător când vine vorba să treci într-o altă lume..eternitate...dacă fericirea nu e nici mai mult nici mai puţin decât mici oaze în deşertul vieţii...ce ar putea fi eternitatea decât o trăire ce se repetă iar şi iar..nici mai mult nici mai puţin decât un bis pe care apeşi o dată şi îţi aduci aminte de el după o eternitate...ciudăţel cuvânt eternitate ăsta...cred că ar trebui definit înainte să fie utilizat şi mai cred că, e de fapt o zi sau o replică perpetuă care se diferenţiază de prima prin simplu fapt că ea a fost miezul iar următoarea doar o amintire a primeia şi uneori chiar una prăfuită ...

Aşa că înainte să folosim acest termen cred că am face bine să ne gândim ce e pentru noi o eternitate?!

O zi...

Jo..Jo...JOJO...!!!!! 

Da, Simon! Ce doreşti?

Ştiii...azi sunt o veveriţă....o veveriţă care mănâncă orez!!! şi hohotele cristaline acoperă golul din cameră.

Păi, de ce?...întreb eu nedumerită şi încercând să rămân serioasă.

Cum, de ce?! Pentru că ieri am fost o cioară şi m-am legănat pe marginea pătuţului şi "mâine" am fost un balaur, dar unul bun...spune el serios şi îşi măreşte ochii expresivi şi plini de luminiţe...pentru că, da, alături de el simţi că trăieşti, are un adevărat talent de a te lăsa fără replică....e şarmant ...şi sper să rămână cu acest suflet pur şi peste ani.

Azi....mi-a spus cineva că vrea să începă noul an cu dreptul în toate domeniile, în tot ceea ce înseamnă viaţa sa...răspunsul meu de impuls a fost:..."Şi ce vă împiedică?"...Dar, câteva ceasuri mai târziu, am constatat că nu poţi sări sau merge non-stop într-un picior...asta mi-a demonstrat nepoţelul meu care a ţopăit într-un picior...dar, oboseala şi-a spus cuvântul şi s-a repoziţionat pe două picioruşe...şi atunci, am realizat că nu, nu contează atât de mult cum începi, că până la urmă te ajunge şi stângul din urmă şi cel mai important este să nu dai cu stângul în dreptul...

E o metaforă, ştiu, să încep cu dreptul, dar cel mai important este de fapt să reuşeşti să începi anul frumos, iar pe parcursul anului să încerci să transformi frumosul în minunat şi nu în mai puţin frumos.

O oră, nu e de ajuns, dar e sufiecientă ca să îndeplineşti o dorinţă, să faci pe cineva să zâmbească, să oferi cuiva un dar oricât de mic, să bei o cafea, dar nu în faţa televizorului sau a calculatorului, ci în compania cuiva, să te desparţi de cineva sau să cunoşti pe cineva, să începi ceva sau să pui punct, să priveşti în jurul tău cu atenţie sau să te laşi pradă sentimentelor, să faci ceva indedit, ceva ce nu ai mai făcut de mult timp sau chiar ceva ce nici prind când nu ţi-a trecut că poţi măcar încerca asta.

Eu aş vrea măcar câte o zi din partea oamenilor frumoşi din jurul meu, în care să fie ei însăşi în preajma mea şi în care să uităm un pic de părerile celor din jur, de aparenţe, de tristeţe...şi să ne bucurăm de clipele vieţii şi să râdem cu lacrimi 24 de ore...

O seară minunată cu multe zâmbete şi clipe memorabile!

Ca la inceput de an

La multi ani!

Cică acesta e salutul acestor prime zile dintr-un nou an...un salut spun eu frumos...cum e în noul an? Simţiţi că tresare ceva în voi la gândul că începeţi un nou capitol din viaţa voastră?

Eu, trebuie să recunosc, am cam pierdut un pic din acest spirit al sărbătorilor de iarnă, poate că nici vremea nu m-a ajutat, dar, din păcate, şi această comercializare a sărbătorilor. Forfota continuă dinaintea sărbătorilor, de zici că vine apocalipsa peste magazine, precum şi faptul că privim totul prin prisma valorii materiale şi nu a celorlalte valori...au contribuit aşa puţin. Am auzit aseară nişte copii care spuneau: "nu intru la tine dacă nu dai bani", iar în fundal răsuna un cântec..."să dăm iubire, pe-un covrig"...mişto, nu?!...Începem să uităm că magia sărbătorilor constă în faptul de a dărui, de a împărtăşi bucurie fără să aşteptăm ceva în schimb. Dar, nu despre asta am vrut să vă vorbesc în prima zi a anului..nu, nu...ci, am vrut să scriu câteva rânduri pentru  voi şi să vă mulţumesc că în anul ce a trecut mi-aţi lecturat rândurile şi astfel aţi cotrobăit un pic prin gândurile mele.

Ce pot să vă urez aşa la început de an decât să vi se îndeplinească toate dorinţele care sunt spre binele vostru, care vă ajută să creşteţi, să trăiţi frumos ca să aveţi ce povesti nepoţilor. Sper ca în acest an să ne întâlnim mai des...

Viaţa este comparată adesea cu o grădină cu flori, pe care o măreşte cu fiecare plantă, ce simbolizează un nou an, sau este un portativ pe care desenezi note, iar la finalul vieţii poţi asculta melodia pe care o compui pe parcus...sau poate fi şi un film...un film tragico-comic...condimentat cu ceva dramă şi romantism...dar, ceea ce e cel mai frumos e că finalul este liber...şi tu eşti răspunzător de el...mai este asemănată cu o poveste...dar, cine mai citeşte poveşti pentru a putea compara?! puţini, da buni...:)...sau cu un joc...un joc de cărţi sau unul computerizat...arunci zarurile, dar, vine un timp când şi viaţa aruncă zarurile şi atunci începe cu adevărat jocul şi viaţa prinde culoare...cu un pod, cu o apă, cu un copac, cu orice este în jurul tău şi te defineşte...viaţa care nu este altceva decât un şirag de ani, în viziunea mea, dar acei ani sunt perle şlefuite...pare a avea o anumită unicitate în ochii fiecăruia...Mie îmi plac cel mai mult comparaţiile cu cărţi şi călătorii...o carte bună sau una fadă...o călătorie pe care o faci de dragul de a merge sau din dorinţa de a privi şi cerceta ceea ce te înconjoară...dar totdeauna se va vedea unde faci ceva cu dragoste...măcar trei picături  de dragoste şi unde faci ceva de mântuială...

Aşa că în final vă doresc să priviţi acest an aşa cum vreţi şi vă defineşte, dar, să nu uitaţi să faceţi lucrurile cu dragoste şi cu credinţa că totul are un scop şi o însemnătate în viaţa voastră...Un an nou aşa cum vă doriţi, presărat cu zâmbete şi voie bună.

Vă salut cu drag şi vă îmbrăţişez cu dragoste!>:D<