O viata la o cafea

Iubeşte...iubeşte şi fă ce vrei

E chiar atât de greu?!...oare când am uitat să ne comportăm frumos...când am uitat că un gest simplu venit din inimă impresionează chiar şi pe o persoană care e caracterizată ca fiind dură şi de neînduplecat?

Astăzi mi-am început ziua cu zâmbetul pe buze...o trezire benevolă la ora 6:00, urmată de o binemeritată cafea...iar la ora 7:00 a.m., am purces în pas vioi să mă bucur de natura...un cer frumos, presărat ici şi colo cu fire de nori, o gaşcă de oameni frumoşi care s-au adunat să lucreze aşa de dimineaţă pământul...muncă împletită cu râsete şi glume una şi una...dar, apoi...apoi a trebuit să fac o călătorie spre oraş...aşa cam pe la amiază un "duty call" şi din păcate am avut neplăcuta surpriză de a întâlni pe traseu oameni de-a dreptul nervoşi şi supăraţi pe tot ce îi înconjoară...care au uitat să spună un "te rog frumos", un "mulţumesc"...un simplu bună. Şi când te gândeşti că numai cu o seară înainte am întâlnit o bătrânică pe care am salutat-o şi care mi-a răspuns "mulţumesc matale"...am rămas atât de bulversată, ce fel de răspuns e acesta. Mamy meu mi-a spus că aşa răspundeau oamenii înainte, pentru simplu fapt că salutai ţi se mulţumea...ce diferenţă...ce discrepanţă, pe care nu aş pasa-o în cârca generaţiei, ci a noastră, a oamenilor...care am uitat anumite cuvinte magice, pentru că deeee...mie mi se cuvine totul...oare?!...da! în circumstanţele în care ştii să fii om, da, sunt perfect de acord, dar în momentul în care ţii acel cap acolo unde îi este locul doar ca să nu-ţi plouă în gât...e o cu totul altă poveste.

 Cu toate că da, recunosc, sunt revoltată de anumite comportamente...tot nu-mi pierd credinţa că în fiecare din noi este ceva bun, ceva minunat...care ne face să strălucim, să ne facem remarcaţi, dar mai este şi acel ceva care ne trage în jos, acel ceva care ne împiedică să ne uităm în jur şi să zâmbim, să oferim gratuit ceva, chiar şi o îmbrăţişare...este acel ceva care de fiecare dată când trebuie să ne iertăm sau să iertăm, ne afundă mai tare...e asemeni nisipurilor mişcătoare care te trag în jos, tot mai jos în abisuri şi în necutreierate întunecimi, el e cel care ne face să ne agităm în fiecare noapte şi să ne încruntăm, atunci când ar trebui să avem o faţă luminoasă...e cel care scoate la iveală bestia din noi şi ucide cu picături chinezeşti îngerul din noi....

Mândrie sau orgoliu spune-i cum vrei, în esenţă tot pe acolo ajungi, sunt două drumuri care nu au un final...două labirinturi care te determină să te izolezi cu fiecare cotitură tot mai mult, cu fiecare pas, uiţi să iubeşti, cu fiecare secundă pierzi o nouă clipă de fericire, cu fiecare popas îţi refuzi dreptul la fericire...Iar, cheia...cheia se află în acele cuvinte magice...nu le uita şi utilizează-le de fiecare dată când ai ocazia...

Iubeşte...iubeşte şi fă ce vrei...