O viata la o cafea

O nemurire trecătoare...

-Mare T., ce îşi doresc oamenii de-a lungul vieţii?

-Ce caută oamenii, piciule? Nimic altceva decât o nemurire, o nemurire trecătoare.

- Cum adică o nemurire trecătoare?

-Simplu...ei îşi doresc să rămână cât mai mult timp în memoria oamenilor, mai ales a celor dragi lor. Dacă reuşesc să se fac cunoscuţi unei mase de oameni atunci, chiar au reuşit ceva.

-Şi asta nu e o nemurire eternă, Mare T.?

-Nu piciule, nu e o nemurire eternă...ei pot dăinui în amintirea a câtorva generaţii la rând, dar în final umbra uitării îi ajunge din urmă şi se pierd în negura vremurilor.

- Hmmmm....şi tu cum ţi-ai dat seama că ei caută asta şi nu altceva?

- Să vedem...de ce crezi tu că se întunecă chipul oamenilor atunci când un semen de-al lor nu-şi mai aduce aminte de numele său? Sau cum ai putea să explici faptul că ei doresc să imortalizeze momente din viaţa lor, să le aibă peste ani şi ani sub denumirea de amintiri. Dacă o să te uiţi la doi îndrăgostiţi o să vezi că cel puţin o dată de-a lungul relaţiei lor şi-au dăruit fotografii ca să îşi amintească unul de celălalt. Sau mai simplu, mergi prin casele oamenilor şi o să vezi că pereţi locuinţelor sunt decorate cu imagini care îi surprind pe ei în diverse momente ale vieţii. Fie că fotografiile redau un moment de glorie sau de tristeţe, un lucru e cert, e o bucată din viaţa lor de care sunt mândri, cu care cred că pot cumpăra un dram de timp...ai înţeles, piciule?

- De aceea spun oamenii, atunci când se despart, să nu mă uiţi? Şi de aceea, de-a lungul vieţii încearcă să crească în ochii semenilor lor, indiferent cât de mare e sacrificiul şi preţul?

- Ai văzut că ai înţeles, piciule...eşti isteţ şi o să obţii un dar de la mine, de la Marele Timp...

- Un dar....ce drăguţ...minunat chiar! Ce e? Ce e, Mare T.?

- Ceea ce primeşte tot omul...clipe...iar tu, piciule, vei decide cum le trăieşti. Vezi tu... s-ar putea ca uneori să iroseşti aceste clipe, să îţi doreşti să trăieşti anumite evenimente, sau să rămâi cantonat undeva în trecut, pentru că uiţi să te desprinzi, uiţi de acest dar pe care ţi-l ofer...Alteori, o sa crezi că sunt doar momente, care vor trece oricum pe lângă tine şi nu vei şti să le preţuieşti...te văd isteţ piciule, şi mi-ar părea sincer rău să fiu nevoit să te trec în Valea Uitării...

- Şi, cum să fac ca să preţuiesc fiecare clipă, Mare T.?

-Păi....nu e uşor, piciule...dar asta nu înseamnă că nu o să reuşeşti...înconjoară-te de oameni frumoşi cu care să râzi cu poftă, priveşte atent în jurul tău la tot ce te înconjoară şi învaţă de la orice ceva...şi nu în ultimul rând, IUBEŞTE...necondiţionat, fără să aştepţi ceva în schimb...fii adorabil. Ei, dar se pare că e timpul să-ţi începi propria călătorie. Drum bun...piciule şi ai grijă de tine!

-Mulţumesc, Mare T. O să fiu adorabil...şi dacă nu o să fiu din prima, din a doua sigur o să fiu...pentru că o să învăţ...ne vedem peste ani şi ani Mare T..

-Aşa să fie, aşa să fie, piciule!