Hey there....ce mai faceţi voi? Sper sincer că sunteţi veseli şi voioşi, nu de alta dar, a ieşit sorele. Dacă tot a transpirat el din greu şi s-a luptat de a transpirat să-şi reintre în drepturi şi să ne dezmerde cu razele sale...trebuie să fim recunoscători. Şi dacă tot sunteţi şi veseli şi voioşi simultan ce spuneţi?! nu-i aşa ca putem şi zâmbi aşa din inimă...eu zic că da, că doar nu e lucru greu şi nu necesită un efort atât de mare..dovediţi-vă singuri...încet, fără să vă obosiţi prea tare, ca să nu faceţi ulcer, ridicaţi colţurile gurii în sus un pic, apoi gândiţi-vă la...un papgal tarcat cu şapcă în romburi şi mai gândişi-vă la ce puteţi face voi într-un minut...Puteţi zâmbi...puteţi face multe, multe, daaaaa, multe lucruri...căci sincer vă spun că insecta asta care se holbează la voi şi totodată trece cu privirea prin voi...exact asta face...trăieşte într-un minut ceea ce noi oamenii, de multe ori nu reuşim într-o viaţă, pentru că ne împiedicăm în detalii...ei dar detaliile sunt detalii...să revenim la ceva mai drăguţ...ce ziceţi?!
Ieri am petrecut o binecuvântată zi în natură, o zi după care tânjeam de mult...o întoarcere la origini aş putea spune... O mână bătătorită, crăpată de atâtea munci a făcut umbră acelor ochi sclipitori...deţinătorul lor...un om bătrân, trecut prin vremuri grele, care a rezistat foametei şi care şi azi mai lucrează cu drag pământul...
- Uite, iepurele acela gri...se uită la noi din când, în când şi apoi face ţup-ţup în voie..nu se sperie de zgomotele scoase de tractoare şi nici de mulţimile de oameni care şi-au făcut apariţia pe ogoare...asemeni unor cărăbuşi. Copchilă!? Ascultă-mă pe mine, nu sunt eu om citit şi nici şcoală multă nu am facut, dar un lucru ştiu sigur...mai bine să fii sărac şi cu conştiinţa impăcată, decât să nu te lase conştiinţa să dormi...pari cam pierdută...ce eşti supărată?...
- Eiiii, viaţa, vremurile...
Un hohot de râs a răzbătut şi s-a lăsat purtat de vânt pe alte meleaguri.
- Oamenii au trăit greu dintotdeauna...vremurile au fost aspre, în funcţie de ce parte a baricadei te aflai, dar dacă te-a supărat ceva, vezi partea bună, căci dacă nu râzi în viaţă, râde viaţa de tine...vezi tu, copchilă, trecutul fiecăruia e asemeni lutului pe care îl foloseşti să modelezi un ulcior...viitorul, e însuşi produsul pe care îl creezi chiar tu, cu gândurile, cu gesturile, cu mâinile tale, cu amintirile, cu ajutorul altora, care trec prin viaţa ta...iar prezentul..ei pe ăsta trebuie să îl trăieşti şi să îţi procuri apa atât de utilă ca să poţi modela acest lut, iar dacă vrei ca lucrul să fie trainic, atunci mai adaugă un strop de dragoste în fiecare clipă şi un zâmbet...astea sunt ingrediente de acelea fine...cum ar spune unii, fandoseli...dar utile...Ei, dar uite că e vremea să plec...hai caluţule că până acum am tot stat e timpul să pornim. Rămâi cu bine, copchilă şi lasă grijile că nu-i trai bun cu ele...
În zare, se mai putea desluşi acea căruţă, care străbătea a gale poteca ce ducea spre sat. Dacă te concentrai un pic puteai auzi si cântecul pe care îl fluiera uşor acel om, acompaniat de zumzetul atâtor gâzuliţe, a tractoarelor şi a potcoavelor de cai...
Iar eu stăteam acolo, în mijloc, respiram doar aşa într-o doagă şi încercam din răsputeri să mă "decorsetez" de acele gânduri gri ce s-au abătut asupra mea...Atâta pace în jur, atâta viaţă...şi eu acolo un spectator paralizat ..un spectacol a cărui splendoare ca să o poţi pătrunde, trebuie să ai inima deschisă.
Un minut de viaţă...un zâmbet imortalizat pe faţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu