Ceva despre nu stiu ce

A trecut ceva timp de cand nu ne-am mai dat intalnire in acest spatiu virtual...a trecut si a fost un timp in care am deschisi ochii larg cat cepele doar pentru a savura viata ceva mai intens... In seara aceasta in timp ce ma intoceam spre casa  mi-am permis sa imi las gandurile sa zboare in voia lor, in vreme ce privirea mea strabatea zarea intr-o continua schimbare...si in tot acest timp de relaxare ma batea un gand, si m-a batut atat de tare incat mi-a trezit un pitic exotic, care a inceput si el sa se intrebe ...ce sa va mai spun?...

Am atat de multe sa va povestesc...as vrea sa va spun despre acel batran simpatic care intrebat incotro e autogara...a raspuns: vino cu mine iti garantez ca nu o sa ajungi in groapa, ca eu desi am albit nu am inca de gand sa ma duc acolo si nici in plop nu ajungi ca bate vantul si e pacat sa te scuture de la prima ora a zilei...dar garantat te duc pana la autogara si apoi eu o sa-mi vad de drum...

As vrea sa va povestesc de cat de dor imi e de oameni care te imbratiseaza cu drag, de cat de mult duc lipsa unei persoane care a lasat o amprenta in inima mea, despre cum calatoream cu trenul si de oamenii pe care ii intalneam, de cum m-am indragostit prima oara, cum am schimbat 3 job-uri intr-un timp in care unii oameni nici macar nu apuca sa caste bine, de tipul blond cu ochii albastri, de oameni minunati, de prietenii de ani si de prieteni pierduti in negura uitarii, despre seri de vara tarzie, despre sesiuni petrecute in pub-uri cu maratoane de bancuri, despre seri in parc in compania muzicii de chitara, a studentilor, a semintelor....si lista continua..

Am atatea sa va spun incat nu stiu exact cu ce sa incep...as vrea sa va povestesc ceva despre nu stiu ce, ceva care sa va determine sa va descretiti fruntile si sa zambiti asa cu toata inima....si pana la urma azi renunt la scris, caci pleoapele mele grele au castigat batalia cu dorinta mea de a scrie, dar candva...intr-o zi apropiata promit sa revin cu ceva mai consistent ...va dau intalnire curand...

don't worry...be happy

Ţi-a spus astăzi cineva că te iubeşte? Că eşti pentru el/ea cel mai cel sau cea mai cea...ca eşti exact la momentul potrivit în locul potrivit cu persoana potrivită?....dacă încă nu ţi-a spus nimeni, pe ziua de azi aşa ceva...nu te îngrijora mai este timp...

Nu, îţi bate capul cu opiniile celor care nu fac altceva decât să uite că în fiecare din noi există ceva frumos şi special, nu te gândi la cuvintele aruncate în vânt sau spuse la nervi...dor uneori...dar nu iţi merită nici lacrimile şi nici amarul...

ÎŢi spuneam acum ceva timp că sunt o răsfăţată a sorţii, că am întâlnit în viaţa mea persoane minunate care au ştiut ce înseamnă noţiunea de prietenie, oameni care au coloana vertebrală şi care atunci când greşesc nu se sfiesc să recunoască acest lucru...(am întâlnit şi pseudo-prieteni, dar nu despre ei vreau să vă povestesc) e greu să laşi orgoliul deoparte, dar zic eu, e si mai greu să trăieşti cu povara că puteai trăi o viaţă frumoasă în armonie, dar pentru că nu ai ştiut să renunţi la mândrie la timpul potrivit ai ratat ocazia...şi singur ţi-ai săpat groapa.

Ieri am decis să-mi petrec ziua cu prietenii apropiaţi, până ieri am decis să-mi încarc programul suficient de mult (2 job-uri, ture de zi, ture de noapte), în primul rând pentru a testa dacă întradevăr o persoana ocupată este îndreptăţită să uite de persoanele dragi din jurul său..şi răspunsul a fost..NU, nu e...dacă ai prieteni ai şi timp pentru ei,iar dacă nu ai timp...iţi faci... căci vin momente în viaţă în care s-ar putea să ai prea mult timp, dar să nu ai cu ce-l umple sau cu cine să-l faci să treacă mai repede şi mai spectaculos...nu a contat că nu am dormit 36 de ore, pentru a-mi vedea persoanele dragi, nu a contat că mergeam pe stradă şi uneori simţeam că pământul se învârte mult prea repede, nu a contat nici că lucurile în jurul meu se petreceau în reluare...atâta timp cât la destinaţie întâlneam oamnei frumoşi cu care sa râd şi care să mă facă să văd viaţa în culori...

A fost un test...şi încă mai continuă...dar răspunsul il ştiu deja...nu contează ce opinii au oamenii care nu mă cunosc şi nici nu se obosesc să o facă, nici opiniile celor care au impresia că mă cunosc...ceea ce conteaza cu adevarat e sa ai lângă tine oameni care să te facă să râzi şi să te încarce cu energie... şi mai ales să ştii să îi păstrezi...căci, în fond şi la urma urmei în asta constă averea acestei lumi...zic eu..şi eu când zic...apoi ZIC.