Urme

E sâmbătă dimineaţa, un weekend mohorât cu mulţi nori pe cer, cu vânt şi o temperatură care te duce cu gândul la o toamnă târzie. În care singurul lucru pe care vrei să-l faci e să te ascunzi sub pătură şi să leneveşti în compania unor oameni buni sau a unei cărţi.

Pe la 9:50 am decis să vin să văd ce se mai întămplă în această lume virtuală, aşa că am luat o cană de ceai de urzică (nu, nu am renunţat la cafea şi nici nu se v-a inventa acea zi pentru mine, oricând o savurez cu plăcere, dar nevoia mă obligă să mai beau şi ceai, are şi el efectele sale şi te ajută să te strecori în anumite situaţii. Cum ar fi acea situaţie în care gândurile tale aleargă spre locuri interzise când eşti în compania cuiva şi eşti întrebat ce ai?...ceai?...ideală idee, să bem unul....Nu, nu ce ai?...Bine nu bem unul, ce e drept e mai okei o cafea. Nu, m-ai înţeles! Ba da, dar prefer să nu răspund la această întrebare..deci, bem un ceai?) şi am decis să scriu câteva rânduri.

Nu am prea mult entuziasm în ultima vreme lucru care s-a văzut şi simţit, şi ce e drept nici vremea nu mă prea ajută.  

Ieri, mergeam pe stradă cu paşi relativ destul de bine măsuraţi, era frig, dar nu asta conta. Era o vreme cam similară cu sentimentele sufletului meu neclarităţi, nelinişti de toate adunate într-un ghiveci rusesc. Şi cum păşeam eu aşa, a gale, mă încrucişez cu una din persoanele cu care am făcut relativ, recent, cunoştinţă. Un om care se pricepe la oameni, un om cu suficientă experienţă de viaţă, cu calităţi şi defecte, dar cu un simţ al umorului cum rar mai întâlneşti. E o persoană care reuşeşte cam de fiecare dată să-mi fure un zâmbet şi uneori şi câte un sărut pe obraz, are el tehnicile lui, se vede că e versat. Ieri, a reuşit să mă facă să reflectez la viaţa mea mai mult ca oricând. 

M-a făcut să realizez că îmi e dor de acea eu, care râdea din inimă, că îmi e teribil de necesară o îmbrăţişare sinceră, ca simt lipsa  persoanelor frumoase în jur, că nu are rost să fiu tristă, pentru simplu fapt că, anumite lucruri s-au întâmplat fără voia mea. Unele lucruri pur şi simplu se întâmplă şi au un anumit curs pentru că trebuie să lase anumite urme în urmă. "Aşa cum laşi şi tu în inimile oamenilor, iubire scumpă...frângi inima şi apoi pleci ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi mai spui că voi femeile nu aveţi potenţial, şi încă cum:))"

Trebuie să recunosc că sunt poate prea multe urme şi umbre în viaţa mea, pe unele le-a luat valul, pe altele trebuie să le alung eu, altele trebuie pur şi simplu să le las să înflorească. 

De aceea, m-am decis! De azi divorţez, că de convieţuit nu am reuşit, de multe urme, de azi şi nu de mâine, voi învăţa să mă reinventez, voi permite unui alt eu latent să se afirme şi voi fi un eu mai original, de asta pot fi sigură.