De 1 iunie

Şi undeva acolo, în trecutul tău o să te întâlneşti cu copilul ce ai fost cândva. O să te întâlneşti cu acel eu care era mereu pregătit să-l înfrunte pe Bau-Bau, indiferent de forma în care se înfăţişa. 

Acel tu în miniatură, care râdea şi credea în bine, care iubea sincer şi dezinteresat, care era curios şi dornic să afle cât mai multe lucruri despre ceea ce îl înconjoară.

Copilul acela, care uneori ţipă din răsputeri şi încearcă să se facă auzit, care încă luptă cu toate grijile vieţii de azi şi care e acolo să te ajute să treci peste cel mai mare impas făcând haz de necaz. 

Dar, cel mai mult îi dai voie să se exprime atunci când eşti înconjurat de oameni în miniatură, de acei îngeraşi care încă nu au fost înveninaţi de toate aceste aparente realităţi ale vieţii, pe care le numim ştiri, bani, putere, poziţie socială şi locuri de faţadă. Atunci el preia un pic controlul şi te readuce pe acel tărâm al copilăriei, un tărâm în care te retragi chiar fără să conştientizezi de fiecare dată când dai de greu, de fiecare dată când un miros plăcut încărcat de amintiri îţi gâdilă nările, de fiecare dată când un lucru, un gând, o situaţie, un eveniment sau o persoană reuşeşte să descifreze parola copilăriei tale. 

O copilărie care uneori e plină de culoare şi zâmbete, alteori e sumbră şi încărcată cu poveşti care nu au un happy end sau al cărui sfârşit încă îl mai aşteptăm. Dar, de fiecare dată copilăria a fost guvernată de o putere a binelui, frumosului, a puterii de a dărui fără a aştepta ceva în schimb.

Nu ştiu cam ce aţi făcut voi în acestă zi, sper că măcar un pic aţi râs din inimă şi v-aţi "prostit" aşa ca în copilărie. Eu am fost trezită azi cu un pupic pe frunte, dat de mama mea şi un "la mulţi ani" şoptit la ureche, ea urma să plece, dar, gestul acesta pur şi simplu mi-a făcut ziua mai bună. 

M-am trezit, am făcut un mic dejun pe care l-am savurat cu sora mea, apoi am depănat ceva amintiri şi am pus ţara la cale. Pe la amiază am decis să le fac o vizită bunicilor. Şi ghici?! Bunica mă aştepta cu o adevărată delicatese: căpşuni cu smântână şi mămăliguţă, un adevărat răsfăţ pentru papilele gustative, o întoarcere în trecut. Am jucat o partidă de şah cu bunicul meu, el e cel care a dat o semnificaţie aparte copilăriei mele. E cel care şi-a pus amprenta asupra mea şi care m-a învăţat atât de multe lucruri despre viaţă, despre ce înseamnă să fii om, ce înseamnă să priveşti şi să asculţi natura şi mai ales să respecţi oamenii. Cuvintele sale, rostite cu greu, are o vârstă şi a suferit destul de multe în ultima vreme, mi-au umplut ochii de lacrimi: La multi ani...că doar e 1 iunie azi! însoţite de specificul său râs, uşor ironic, care e ca o semnătură a sa. Da, da încă mai am putere să mă amuz de viaţă. Cuvinte rostite cu greu, dar care m-au făcut pur şi simplu să mă întorc şi să las loc lacrimilor, el nu are voie să mă vadă cu lacrimi, el e cel care trebuie să mă vadă râzând, bucurându-mă de viaţă.

Apoi am mai făcut un popas la nepoţeii mei. Omuleţi în miniatură plini de energie şi de recunoştinţă faţă de tot ceea ce îi înconjoară. Am primit o îmbrăţişare furtunoasă şi am fost mai mult obligată să îi spun nepoţelului meu de mai multe ori "la mulţi ani!" că doar azi e ziua mea, tu ştii asta? e ziua mea şi pot să fac aproape orice..şi în celelalte zile ce faci?...la fel şi începe a râde zglobiu.

Şi după atâtea evenimente frumoase, m-am retras la căldură. E o vreme mohorâtă, dar acum 3 ani, exact în aceeaşi zi, eram în Grădina Botanică din Iaşi şi făceam pe animatoarea de copii împreună cu o gaşcă de oameni frumoşi. Eram voluntari în pictat feţele copiilor, premiat, supravegheat şi amuzat copii mici sau mari. Iar, la final am fost răsplătite, noi fetele, de către băieţi cu câte un trandafir frumos şi o vată de zahăr ars. Ce vremuri frumoase au fost şi vor mai fi am eu un feeling în privinţa asta.

O zi plină de zâmbete şi dacă până acum nu aţi reuşit să faceţi nici o năzbâtie, de dragul copilăriei, încă mai aveţi timp pană la la ora 00:00 când o nouă zi începe şi acel copil o să se retragă în fundal.