Dincolo de dorinţe

     De mult nu am mai simţit atâta "nesimţire" faţă de ceea ce mă înconjoară. De şi mai mult timp nu am crezut că o să mai trăiesc atâta dezamăgire. E ciudat de ironic cum viaţa îţi joacă anumite feste. 

      Se spune că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat o să primeşti. Dar, să nu ne oprim aici, căci şi mai bizară este zicala ce e al tău e pus deoparte. Da, chiar aveţi dreptate, e foarte deoparte şi departe simultan. E atât de bine pitit încât nici o armată FBI nu ar reuşi să descopere acel ceva al me propriu şi personal. Important e că e al meu şi e păstrat bine, adjudecat.

     Dorinţe. Vine ziua ta ...trebuie să îţi pui o dorinţă, te uiţi la stele şi vezi că una străluceşte mai tare, e ea aşa un pic mai atipică,e indicat să-ţi pui o dorinţă, începe anul şi ghici?! dorinţele trebuie să fie semnificative şi minim trei la număr. 

      În viaţă trebuie să ai ceva dorinţe de îndeplinit că altfel mergi aşa fără ţintă fără ţel şi iar nu e bine, sau aşa spune societatea. Şi ai aşa adunate dorinţe fără număr, despre care poţi scrie chiar şi romane. Dorinţe de tot soiul şi de toate naţiile, de le poţi pune pe categorii şi le poţi sorta în funcţie de sezon. Dorinţe de colecţie care, cică, se îndeplinesc în momentul în care Universul doreşte să se amuze un pic, că dă, prea multă monotonie strică. Numai că între cum vedem noi că ar trebui să se îndeplinească aceste dorinţe şi cum prind de fapt ele contur e o maaaaaaaaare diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic şi nu numai.

      Şi aşa te trezeşti într-o zi de luni, pe la ceasurile 13 trecut un pic, că tot ceea ce îţi doreşti de fapt şi de drept e să nu te fi educat cu atâta bun simţ, să nu fii atât de empatic şi să nu îţi pese atât de mult de consecinţele faptelor tale. Şi îţi doreşti cu disperare ca măcar pentru câteva ore să te transformi în acel om lipsit de scrupule care poate sfida până şi moartea pentru câteva momente de libertate totală. Te trezeşti că îi invidiezi pe cei care îşi trăiesc viaţa în funcţie de impulsuri, chiar dacă sunt ele animalice şi chiar dacă trecute prin filtrul conştiinţei devin gânduri/gesturi  interzise. Şi când te trezeşti cu aceste gânduri ceea ce urmează ţine aşa un pic de partea inumanului. Căci te apucă aşa câte o toană să uiţi de toţi şi de toate, să începi să şi ceri nu numai să oferi, să ştergi acei ochelari roz prăfuiţi de atâta drum şi zgâriaţi de atâta vânt şi să admiţi că, da, lumea e rea şi egoistă şi poţi fi şi tu aşa, nu e greu, nu e imposibil, e chiar banal de uşor. Poţi fi aşa şi poţi chiar concura pentru primele locuri.

       Apoi, după câteva momente de tăgadă, te aşezi pe treptele prăfuite ale unei scări şi îi permiţi, pentru a nu ştiu câta oară, vântului să-ţi şteargă lacrimile, pentru că acolo lângă tine nu e nimeni. Şi te apuci să aştepţi şi aştepţi şi iar aştepţi până ce toana dispare şi piticul acela din cap care se tot chinuie de ceva timp să se facă auzit reuşeşte cumva să-ţi transmită un mesaj: tu eşti diferită...şi nimeni nu ştie asta mai bine ca tine.

       Poate că nu e atât de greu să cazi, poate că toate aceste lecţii au un scop, dar de un lucru sunt sigură e sfâşâietor de dureros să nu mai poţi vedea luminiţa de la capătul tunelului, să fii mereu la un pas de finish şi cu toate acestea o forţă nevăzută să te tragă înapoi la linia de start.
    Trebuie să ai un adevarat umor negru ca să mergi mereu contra valului şi să te încurajezi cu replica celor din jur pe care o primeşti în momentul în care spui că vrei o pauză totală, că te simţi epuizat din toate punctele de vedere şi că o reîncarnare ţi-ar prinde bine:"..trebuie să trăieşti ca să vezi cum e, să te îndrăgosteşti, să fii mamă...ca să vezi cum e..." Ca să vezi cum e viaţa: unii cerşesc clipe, alţii le-ar da şi de bunăvoie, unii înţeleg prea multe, alţii nici nu se obosesc...ca să vezi cum e să ajungi în punctul în care tot ce îţi doreşti e să ai o viaţă monotonă, să treacă zilele şi să fii un soi de marionetă a cărei aţe sunt trase doar atunci când e musai şi necesar nevoie.

Acea marionetă zâmbeşte acum, pentru că altceva mai bun nu ştie să facă...şi aşa se nasc regretele.