Cuvinte

     Nici măcar nu ştiu când a trecut tot acest timp, când au trecut anii sau când am trecut de la acea perioadă în care ascultam poveştile unora la realitate. Nu ştiu când, dar cert e un lucru...a trecut şi nimic nu mai poate da timpul înapoi. Ce a fost s-a dus şi ceea ce mai putem face e să ne amintim cu drag de trecut.
     Şi mai ştiu că sunt zile ca acestea când mă trezesc cu un telefon de la un prieten drag pe care nu l-am mai auzit de muuuuuuuuuult, dar care îmi aduce de fiecare dată zâmbete în lanţ. Un prieten care nu omite nici măcar o dată să îmi amintească că ce e al nostru e pus deoparte şi într-o zi când o să ne aşteptăm cel mai puţin o să ne dăm un telefon şi o să râdem pe seama replicilor de genul: îţi mai aduci aminte de acea vreme gri din viaţa noastră? 
       E acelaşi prieten care cândva în trecut, pe la o oră târzie în noapte m-a ajutat să privesc un cer înstelat cu alţi ochi decât o făcusem până atunci şi pentru asta îi mulţumesc. Acelaşi omuleţ care îşi dă seama dacă îmi e bine sau rău din vocea mea sau din răspunsurile cu care pe mulţi îi pot păcăli, dar nu şi pe el. Şi acel prieten drag care în ciuda distanţei şi timpului nu uită să-mi spună o să trecem şi peste asta aşa cum am trecut peste atâtea, pentru că acolo sus cineva ne iubeşte şi mai mult de atât în ciuda aparenţelor chiar nu ne-a uitat.Universul lucrează!

       Dar, să lăsăm Universul să îşi facă treaba, căci se pare că e tare ocupat cu dorinţele atâtor oameni. Important e că m-am pus la rând şi aştept cuminte să văd ce înţelege el din dorinţele mele şi cum le tălmăceşte. Până atunci..hai să povestim niţel de prietenie şi de acei oameni care intră în viaţa ta şi fără prea multe cuvinte îşi fură o bucăţică din inimă şi ceva încredere, te trag în viaţa lor şi îţi dau lecţii pe bandă rulantă.

       Dacă cineva m-ar fi întrebat acum un an în ce constă bogăţia mea, aş fi răspuns fără să stau prea mult pe gânduri, foarte sigură şi din inimă: în prieteni. Acum la un an distanţă pot spune că am calculat greşit bogăţia, prietenii s-au rărit şi acest lucru s-a produs din cauza mea căci nu am ştiut să îi păstrez, sau poate pur şi simplu erau prieteni sezonieri şi nu cu garanţie pe toată durata vieţii mele. Acum un an aş fi numărat garantat cel puţin 15 oameni pe care îi consideram prieteni, cam atâţia oameni au reuşit să mă facă să  cred că ar fi lângă mine în orice situaţie, că un telefon dat din partea mea la o oră matinală de 3 dimineaţa ar fi o plăcere şi nu un deranj. Acum îmi ajung şi degetele de la o singură mână, de la ambele mâini aş avrea prea multe locuri goale. Viaţa mi-a arătat că cei pe care îi consideram prieteni, au fost lecţii.

       Azi îmi dau seama că bogăţia nu o calculezi la jumătatea drumului, că este mai bine ca un om să îşi aducă aminte de tine cu drag, decât să îţi devină duşman şi mai mult decât atât să ştii să te retragi atunci când simţi că locul tău nu mai e în viaţa unora, mai bine să lasăm destinul să ne încrucişeze din nou drumurile decât să furăm timpul preţios al unora.
       Azi îmi dau seama că într-o lume aparent bogată e o sărăcie ce pur şi simplu strigă din toate puterile, dar zgomotul din jur e prea mare şi oamenii nu aud un strigăt disperat într-o gălăgie cu care conveţuieşti zi de zi.