"Şi cu dragostea cum stai?" se pare ca aceasta este întrebarea lunii, care îmi tot este adresată de câteva ori pe zi. Dacă mi-ar fi fost adresată numai aşa răzleţ, pe cuvânt că nu m-ar fi provocat atât de tare încât să scriu despre ea, dar aşa, am decis să îi lămuresc pe cei curioşi. Ce e dragostea?!...E acel sentiment care te înalţă şi te face să pui pe primul loc fericirea celuilalt şi nu a ta, care te face să fii empatic la ceea ce te înconjoară şi să vezi frumosul în orice. Unde o găseşti? Cam oriunde, numai în zilele noastre nu. Şi da, poate vor fi unii care o să spună că mă înşel, dar, dacă voi, vă număraţi printre persoanele care iubesc cu adevărat, atunci garantat sunteţi excepţia de la regulă, pe cuvânt de nu?! Cum stau eu la acest capitol? În ciuda faptului că uneori răspund în glumă, de fapt, consider că nu se glumeşte cu dragostea, nu e ceva ce azi simţi şi mâine e amintire, nu e ceva raţional, iar eu sunt o fiinţă care nu a găsit încă persoana care să mă facă să simt mai mult decât gândesc. Mi-ar plăcea să cred că undeva există o persoană şi pentru mine, dar îmi revin când mă uit în jur şi uneori în buletin. Unele lucruri se trăiesc la vremea lor, iar vremea mea a cam apus.
Dar, să nu ne pripim, ci să analizăm lucrurile mai în detaliu. Tu mă întrebi pe mine cum stau la acest capitol al dragostei şi începi să-mi explici cum e treaba cu iubirea, dar omiţi faptul că eşti căsătorit şi că dacă viaţa în doi ar fi atât de okei şi roz şi ai ştii cu adevărat ce înseamnă dragostea...garantat nu ai căuta sex în altă parte, că numai despre dragoste nu putem vorbi sau vrăji, ar trebui să fii exemplu ca să te cred la acest capitol.
Dar, să spunem că şi aici mă înşel eu, căci vorba aceea, nu a reuşit nimeni să mă de-a pe spate şi nici să-mi pierd capul, din contră de fiecare dată mi s-a reproşat că sunt prea cerebrală.Şi chiar dacă e aşa, nimic nu îţi dă dreptul de a mă transforma într-un pariu, cel puţin comic, ca să nu spun exact ce îmi vine în minte acum. Un pariu, asta e dragostea?! Atunci eu chiar nu am nimerit în lumea care trebuie. Nu mă interesează să văd ce planuri pot urzi pitici tăi din cap, pentru a mă duce în patul tău, dar atunci când faci declaraţii de dragoste sau cel puţin asta pretinzi şi sunt false, află că se simte şi e logic şi normal ca eu să încep să fac mişto, adică mă poţi lua de fraieră...dar eu îţi spun cât timp şi spre binele tău sper că nu aspiri la limita maximă.
Poate că şi aici m-am înşelat eu, că dă, erori tot face omul la viaţa lui, aşa învaţă cel mai bine şi cel mai important e să nu le repete la infinit. Să luăm un alt exemplu, cum de ai tupeul să mă duci cu zăhărelul şi să începi cu vrăjeli de speţă joasă când eu te simt din prima că vrei numai şi doar aventură, iar tu negi iniţial numai ca în final să spui...am fost sincer de la început doar tu singură ai spus asta...ce lume, ce oameni. "Ce de dragoste!"
Dar, să vă spun eu de ce nu mai cred în dragoste şi cu atât mai mult nu cred că acesta îmi este mie prescrisă în acestă viaţă. Nu aştept un prinţ pe cal alb şi nici unul care să vină la bordul unor cai putere, sunt perfect conştientă că viaţa în doi înseamnă greutăţi, dar una este să le împarţi la doi. Şi apoi să înmulţeşti bucuriile şi mai ales să ai alături pui de oameni care să te facă să retrăieşti fiecare etapă a vieţii. Nu mă aştept să fie cu multe facultăţi, ci să ştie să se comporte în societate şi mai ales să ştie să se comporte cu o femeie. Prefer să nu mă întrebe ce mesaj îmi transmit ochii săi, ci mă aştept să-mi spună şi să-mi demonstreze prin fapte că mă iubeşte, vreau să am încredere în el şi să ştiu că poate avea ochi doar pentru mine şi că nu mă caută în toate femeile în momentul în care mă întorc.
Aceste lucruri par a fi himere în ziua de azi, când dragostea este privită ca o afacere, în care oameni uită să iubească şi pun mai mult preţ pe lucruri decât pe sentimente, iar eu nu sunt făcută din acest aluat. Pentru mine lucrurile sunt lucruri si pot fi recuperate, oamenii sunt de nepreţuit şi uneori îi pierzi fără a-i putea recupera.
Ai impresia că eu nu îmi pot pune masca pe faţă şi nu pot să te seduc dacă ăsta ar fi planul meu?! Ooooo, ba da şi încă cum...însă eu nu vreau să schimb legea firii şi dacă nu o ştii uită-te în jurul tău la cele mai mici insecte şi o să vezi cam care e treaba şi situaţia. Sau ai impresia că nu pot avea un chip inexpresiv care să mimeze un zâmbet fals şi care la umbra unei emoţii adevărate începe să sângereze, pot şi asta, dar, eu prefer ca persoana de lângă mine să mă accepte pentru ceea ce sunt şi nu pentru ceea ce machiajul poate crea.
Prefer să trăiesc în această lume singură, prefer să cred că mai există o fărâmă de dragoste ca aceea pe care o trăiesc bunicii mei ...prefer să mă hrănesc cu poveşti rare de iubire şi să rămân aceeaşi EU plină de viaţă şi zâmbet decât să permit oamenilor lipsiţi de sentimente să mă transforme într-o piesă, o miză, o jucărie sau orice îi mai inspiră mass-media, căci garantat cu căpuşorul lor nu mai gândesc.
Sper ca măcar aşa în mare v-am lămurit, iubesc...dar, prefer să mă numeşti persoana cu inima de ghiaţă decât să bifez un număr pe lista ta de cuceriri. Sunt de ghiaţă, dar pentru cei care vor să ştie cu adevărat ghiaţa poate fi topită, la temperatura potrivită şi cu ustensilele potrivite. Căci, da eu încă cred în acea dragoste ilustrată în imaginea de la început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu