Stropii de ploaie nu mai conteneau...număratul clipelor era deja o treabă destul de plictisitoare...aşa că după încă un minut de leneveală a ales să se ridice în capul oaselor şi să păşească apăsat până la fereastră...era un peisaj rupt dintr-un film vechi...alb-negru...nimic nu o mulţumea...o stare de agitaţie şi nervozitate îi invada trupul de câteva zile.
Fiecare stop de ploaie părea că are puterea de a mai răsuci o cheie în timp...în trecut sau poate în viitor...îi era un dor nebun de acele zile tomnatice în care îşi permitea să stea în casă la cald cu o cafea în mână şi cu privirea rătăcind în zare să înceapă a ţese viitorul, asemeni unei pânze de păianjen..un viitor firav care la o adiere mai bruscă s-ar fi adunat ghem...Dar, nu asta conta acum...nu, nu...era o zi importantă, o zi în care viaţa sa avea să aibă un alt curs, dar ea nu ştia nimic despre aceste lucruri...era doar extenuată şi vremea mai turna un pic de ser otrăvitor...în ochii ei nimic mai mult decât două lacrimi în colţ...şi acestea aveau să o părăsească cât de curând şi să se lase purtate de vânt în alte zări...numai ea se simţea ţintuită într-un loc în care parcă nu demult se simţea acasă...
Cu paşi nesiguri se apropia de gară...cu o privire rătăcită a călătorit pentru prima oară...nici măcar nu se putea concentra la un singur gând...ci pur şi simplu ţopăia dintr-o idee în alta...nimic nu-i convenea şi nimic nu o mulţumea...era nesigură şi asta nu i se prea potrivea..era o nesiguranţă vizibilă...atât de vizibilă încât nu-şi recunoştea chipul în geamul prăfuit...
Un pas spre schimbare, o mişcare nepremeditată...o lăsare în voia sorţii şi acelaşi zgomot produs de ploaia mult aşteptată de unii...nu şi de ea...ea era deja în mijlocul furtunii şi căuta doar un mijloc de a ajunge la ţărm ...a ratat şi această oportunitate sau poate aşa a fost să fie, un lucru e cert însă ... de fiecare dată cand ploaia cântă acelaşi ritm sacadat o nouă schimbare e pe aproape ... o surpriză se află după cotitură, plăcută sau nu, urmează să afle după ce o trăieşte...dar până atunci îşi bea cafeaua în linişte şi se gândeşte obsesiv la privirea din ochiul de apă...e ciudat de apatică, prea ciudat de îngheţată.
Şi ploaia şi începe din nou cântecul...un cântec al schimbării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu