Invitaţie la cafea

Şi da, nu refuz o cafea şi nici compania unei persoane de calitate la acea cafea. Dăruiesc cu drag timp din viaţa mea oamenilor şi nu pentru că le-aş fi datori s-au pentru că o să mi se întoarcă favoarea, ci pentru simplu fapt că, eu, chiar cred că există ceva unic de o frumuseţe rară în fiecare din noi. Acel ceva îl caut în tot acest timp cât stăm şi ne "omorâm" timpul în compania unor ceşti aburinde, în tot acest timp în care încerc să te fac să râzi şi să alungi umbrele ce se oglindesc pe chip.

Şi da, ceştile ne sunt martori a celor mai ascunse gânduri ale noastre, iar licoarea aceea neagră, ne face să fim din ce în ce mai relaxaţi, şi să dăm frâu liber gândurilor şi e atât de frumos să porneşti pe drumul alunecos al amintirilor sau pe drumul filosofiei, să fim cârcotaşi ai prezentului, din aceeacu suflet bun şi iniţial cu spirite inocente. Deplin conştienţi dar într-o stare de euforie asemănătoare cu aceea dată de o duşcă bună de apă cu grade......nu răspundem de ce devenim după ce terminăm cafeaua, nici măcar nu ştim unde ne duce a doua ceaşcă şi nici garanţia că o să existe un next time nu avem.

Şi da, îmi place să mă plimb, să măsor paşii şi mai ales să las ideile să prindă aripi într-o simplă plimbare, încerc să mă apropii de oameni, să analizez situaţii şi evenimente, comportamente şi reacţii...e ceva în sânge, dezvoltat cu ajutorul mamei încă de pe vremea când eram un pici...şi mă doare enorm de fiecare dată când pierd un om drag pe care îl întâlnesc pe parcursul vieţii, pe care îl pierd pentru că e prea ocupat, sau pentru că refuză să răspundă la telefon, sau pentru că pur şi simplu în funcţie de context alege să te salute sau nu, să se facă că îi eşti prieten sau un simplu străin nesemnificativ la momentul X, în care întâmplarea v-a unit. Dar, mă bucur enorm şi pentru fiecare omuleţ care păşeşte în viaţa mea şi în ochii căruia se poate citi o sclipire, acel ceva care te face pur şi simplu să deschizi uşor uşa inimii tale...sunt oameni şi oameni care sunt meniţi sau nu să stea în viaţa ta o anumită perioadă de timp sau pentru totdeauna. Simpli pasageri în viaţa ta sau turişti cu viză permanentă.

O invitaţie la o cafea...nu se refuză niciodată, pentru simplu fapt că a doua s-ar putea să nu existe sau tocmai a doua invitaţie o să îţi deschidă cele mai încătuşate uşi, luvru pe care nu ai de unde să îl ştii decât dacă accepţi prima invitaţie...numai să nu fie pe principiul te invit la o cafea, plătesc eu camera, căci atunci numai cafea nu e în ceaşcă şi te faci şi bun de plată (pentru două ceşti nu pentru una de licoare cu grade, că doar nu vorbeam de cafea).

Până la următoare întâlnire o viaţă plină de surprize plăcute şi multe zâmbete colorate.

Pastila "zambarici"

Şi trec zile, şi trec ani, se scurg cât ai clipi...momente de neuitat, numai acestea le păstrezi şi vrei cu disperare să mai simţi o dată acel sentiment care şi-a lăsat amprenta în inima ta, acel sentiment care a făcut inima să tresalte, să simţi că, da, e sărbătoare...e iar Paştele.

Megream cu paşi bine măsuraţi în drum spre casă...era 5 dimineaţa şi tot ceea ce îmi doream era ca măcar pentru câteva clipe să-mi recapăt credinţa că totul va fi bine, căci dacă măcar pentru o clipă revine la mine, voi şti să o păstrez...priveam spre cer şi stelele licăreau la fel ca acum ceva ani...ele nu şi-au schimbat licărul în ciuda tuturor schimbărilor, în ciuda declinului societăţii, apoi privirea mea s-a mutat în zare...oameni cu chipul luminos, cu lumină în mână mergeau spre casele lor, să împartă bucurie şi lumină îşi făceau drum prin întuneric...era ca un fragment rupt din poveştile bătrânilor...apoi un zgomot de motor a rupt vraja şi am realizat o dată în plus de ce prefer uneori să fiu la ţară, să rătăcesc pe străzi liniştite doar eu cu gândurile mele.

Câteva ore mai târziu am fost întâmpinată de un cristalin "Hristos a Înviat!" Două braţe se întindeau spre mine şi un glas inocent mă ruga să ridic acea mogâldeaţă în braţe "Vreau să mă ridici până la tavan, să fiu mai înalt ca tine"...două mânuţe calde mi-au cuprins chipul şi un zâmbet sincer şi dezinteresat mi-a furat un zâmbet."Nu te-am mai văzut de atâta timp (şi braţele sale se întind să cuprindă orizontul) mi-a fost dor de tine!"  Şi o cascadă de pupici s-au revarsat pe chipul meu.

Aşa cum spuneam zilele acestea cuiva în viaţă furi zâmbete, îmbrăţişări, inimi ... ţi se dăruieşte încredere şi ceva mai mult şi câştigi respect...şi toate astea fac ca acest sport numit viaţă să îl trăim la anumite intensităţi. În cursa vieţii pierzi şi câştigi, uneori mai este şi scor egal, dar cel mai bine e ca la final câştigul nostru să nu fie clădit pe suferinţele celor din jur, ci să fi mers încă un pas în cursă cu o conştiinţă curată ca să te poţi uita spre trecut, să zâmbeşti cu inima în prezent şi să pui un dram de speranţă în viitor.

Cam asta mi-am dorit eu de ziua mea (căci da am mai adunat un an în colecţia anilor mei proprii şi personali) să pot să îmi recapăt acea încredere că totul se întâmplă cu un scop, că nu ajungi în viaţa unora aşa pur şi simplu, ci pentru că acolo ai o lecţie de învăţat, să pot să zâmbesc în fiecare zi şi să fur cât mai multe zâmbete (căci asta mi-am dorit de mică să fiu "o hoaţă de zâmbete") şi mai ales să mă înarmez în fiecare zi cu un hap de pastile "zâmbărici", doar pentru a face faţă oricărei situaţii.

O zi plină de zâmbete colorate şi momente de neuitat!

O provocare

"Valoarea vieţii tale nu constă în ceea ce ai atins, chiar dacă ai avea merite deosebite...mult mai mult valorează ceea ce ai cunoscut pe parcurs. Bucură-te de o floare, trăieşte pentru bucuria ta. Admiră răsăritul soarelui, copii, sunetul râsetului şi al ploii, cântecul păsărilor. Absoarbe tot...căci calea ce duce spre fericire nu există, calea este însăşi fericirea." Cu acest mesaj mi-am început eu astăzi ziua. Motivul...da, a mai trecut un an de când mă plimb şi respir pe această lume. 

În acest ultim an de când mă învârt prin acest vârtej al vieţii, cineva cu ceva tupeu, aş spune eu, m-a provocat să scriu o replică la un articol. Spun cu ceva tupeu, deoarece eu nu prea sunt provocată, de străini pentru că ştiu să îi ţin departe, de prieteni pentru că mă cunosc că sunt aşa mai într-o dungă şi mă tentează provocările, numai că le percep cum imi tună, în funcţie de stare şi atunci rezultatul e sur-prin-ză-tooooooooor.  Această persoană, nu îmi este prieten (dar are şanse mari) nu îmi e nici străin şi drept rezultat m-a provocat să scriu câteva rânduri despre omul ca un "condamnat supus alegerilor". 

Aşadar şi prin urmare să purcedem un pic pe acest drum alunecos al alegerilor. Personal, nu cred în acea teorie conform căreia  se spune că oamenii încă dinainte de a veni pe această lume îşi aleg mediul în care să vină, îşi aleg familia şi apoi aleg cam tot ce mai vrea fiecare fibră a lor. Cred mai degrabă că fiecare are o menire în acestă lume şi un loc al său. Cred că ar trebui să fim o binecuvântare pentru familie şi pentru cei ce ne înconjoară. 

Suntem condamanaţi la alegeri care decurg una din alta, care se ţin lanţ si care ne duc într-un punct x în care ne ghemuim şi aşteptăm să vină regrete în avalanşă peste noi, asta dacă nu am ales cică bine. Hai să nu ne amăgim, viaţa are şi revers...viaţa are echilibru şi în viaţă totul se plăteşte, ceea ce e enigmă este doar momentul în care îţi primeşti răsplata pentru faptele tale.Şi nu, nu suntem condamnaţi, că de am fi aşa am lua pâinea pe care o câştigă cinstit o persoană care deliberat a decis să renunţe la libertate pentru un costum în dungi şi o încăpere cu niscai iz de mucegai.

Noi luăm decizii,  nu neg asta...dar, aceste decizii sunt mai degrabă condiţionate de dorinţele noastre şi ghici ce?! nu tot timpul dorinţele noastre se pliază pe cele ale Universului, la fel cum ele nu ne aduc întotdeauna ceea ce e mai bun pentru noi, pentru binele nostru. Căci noi purtăm uneori nişte praf pe retină şi nu vedem mai departe de câţiva metri măsuraţi în zile înainte, dar Universul are deja tot traseul nostru trasat

.
De-a lungul vieţii luăm o singură decizie, una şi nu mai mult, asta tot din punctul meu de vedere, dar şi anume: noi singuri alegem dacă în viaţă lăsam loc în inimă urii, ranchiunii şi  regretelor, iar dacă facem asta trebuie să fim conştienţi că este un drum asemănător nisipurilor mişcătoare, fără întoarcere, un labirint al cărui capăt duce spre autodistrugere....sau dacă iertăm şi acceptăm lucrurile din viaţa noastră cu zâmbetul pe buze...căci în final viaţa ne zâmbeşte cu gura până la urechi, iar dacă încă nu a zâmbit înseamnă că finalul este departe, iar forţele tale nelimitate..profită de asta.

O săptămână plină de zâmbete şi surprize plăcute! O săptămână în care să iertăm şi să ne mai acordăm o şansă în primul rând nouă!

Momente

Până şi cea mai înnourată zi are farmecul ei, până şi cea mai tristă privire te poate face să zâmbeşti dacă îţi este adresată, căci fiecare lucru are şi un revers, dar lucrurile frumoase au ceva mai mult de atât şi anume puterea de a se înmulţi.

Suntem oameni corupţi de cotidian, corupţi de site-uri online şi de timp piedut în van...suntem oameni îngânduraţi, cu funţi încruntate şi zâmbete pictate, suntem umbre într-o lume în care ar trebui să fim culoare şi suflet. Ne uităm pe noi înşine şi ne căutam în van în jocuri şi lucruri când noi, noi, suntem mai mult de atât, noi suntem cei care au puterea de a spune nu  şi de a repara un lucru, nicidecum de a ne supune lui. 

În acest haos în care ne învârtim uneori şi îi spunem generic viaţă, în această tornadă de evenimente pe care le programăm şi le aşteptăm cu sufletul la gură, doar pentru a constata ca am fost dezamăgiţi...există şi soare...ne inconjurăm de citate care ne fac pentru o clipă parcă să ne trezim din amorţeală, iar când ochii noştri pierd contactul cu acele cuvinte suntem din nou marionete. 

Dar, dincolo de cuvinte scrise pe o foaie/monitor/telefon sau orice altceva mai avem la îndemână sunt momentele care ne trezesc, momente pline de emoţie care te fac să priveşti în sus şi să mulţumeşti, sunt momente care ne fac să simţim că viaţa e un puzzle, pe care îl descoperi cu fiecare clipă, dar pe care nu ştii niciodată dacă îl asamblezi până la capăt.

Omitem din păcate astfel de momente, sub pretexte atât de banale: o durere de cap, o criză de timp, o aparentă indispoziţie şi lista poate continua. Dar, atunci când avem un pic de voinţă şi dăm Cezarului dreptul său, putem vedea că, da, zâmbetele, săruturile şi îmbrăţişările se fură, şi mai mult de atât, sunt surse de energie şi fericire.

"Uite, Jo, uite...am făcut o groapă maaaaaaaaaare şi în ea o să pun câţiva gologani ca în poveste...ai să-mi dai un gologan? Că eu o să pun pământ deasupra şi o să crească un copac...serios...îmi dai? şi ochii săi albaştri erau plini de entuziasm şi speranţă, râsul său se lua la bătaie cu vântul şi reuşea să străbată până dincolo de hotarele grădinii...o veselie aparte dată de dorinţa de cunoaştere"

"Eşti o prinţesă, Jo..dar nu una din alea ca la desene animate, că le-am văzut şi pe alea, tu eşti o prinţesă adevărată şi pentru asta meriţi un pupic pe nas...de fapt mai meriţi unul...da, da şi acum putem merge afară şi o să ne mai jucăm un pic cu pământul şi apoi o să mai alergăm un pic şi mâine...ne jucăm cu mingea că trebuie să îţi arăt nişte scheme adevărate" Cine ar fi spus că o mogâldeaţă de numai 15 kg e asemeni argintului viu, care îţi dă culoare vieţii...cine ar fi spus...

"Jooo...ţi-am spus că te iubesc, dar nu mă crezi...nu e nimic lasă, că eu o să ştiu mereu să-ţi fur o îmbrăţişare, un sărut ca acesta şi mai ales o să ştiu să te fac să zâmbeşti....ţi-am spus eu că o să mă îndrăgostesc de tine până la finalul acestei luni...numai tu eşti rece...iubire scumpă"

Eu am ales doar trei momente din ultima săptămână, sunt sigură că şi voi aţi avut parte de asemenea momente unice chiar şi în ultimele 24 de ore, ce ar fi să le acordăm un pic mai multă atenţie, să ascultăm, nu numai să auzim şi mai ales să simţim, nu numai să ne prefacem şi să iubim tot ce ne înconjoară, eu yic că am avea de câştigat. Încercăm?!

Până la următoarea întâlnire, zâmbiţi şi oferiţi cel puţin o îmbrăţişare cuiva drag. Vă îmbrăţisez cu drag.