...dacă ar trebui să alegi o singură zi...numai 24 de ore de diamant...dintre cele pe care le-ai trăit, care ar fi aceea?...eu aş alege acea zi în care m-am trezit cu o poftă de viaţă din aceea dureroasă....în care trecând prin faţa unui perete am văzut o tipă ciufulită cu un zâmbet ştrengar pe chip, care m-a făcut să mă opresc pentru o clipă...şi în acea clipă o rază de soare mi-a pătruns în retină şi m-a gâdilit pănâ în cele mai profunde gânduri...ooops...
E acea zi în care totul părea rupt dintr-un film...o dimineaţă superbă, cu mult soare care parcă te încărca de energie, era ora 7:00 când am părăsit clădirea care îmi ţinea loc de casă şi am pornit cu paşi grăbiţi spre gară...plină de entuziasm goneam pe treptele Râpei Galbene pentru că da, eram, pentru a nu ştiu câta oara, pe punctul de a rata trenul...şi nu, acest lucru nu mi-l permiteam în acea zi...o stare de bucurie, de împlinire şi de înţelegere pe care o doresc tuturor zi de zi...o stare care îmi creionase pe chip un zâmbet ce nu poate fi mimat sau reprodus...
Încă 3 minute şi trenul pleacă..o da şi eu l-am prins şi mai mult de atât am reuşit să prind un loc la geam...asta da răsfăţ...şi soarele încă mă urmăreşte...i-am pus gând rău în următoarea staţie...o să mă ridic şi o să ies un pic pe culoar...dar până atunci o să mă bucur de peisaj...cu pleapele întredeschise...
Planurile mi-au fost stricate...un tip de vis-a-vis...cică vecin de compartiment, se pare că avea chef de conversaţie...un tip şarmant cu o alură aparte...de explicat de altfel...are o funcţie ce îi permite acest aer de rebel chiar şi la onorabila vârstă de 30 plus...un omuleţ cu mult IQ şi de asta te prindeai încă din primele cuvinte pe care le rostea...., dar replica pentru care mi-l amintesc şi azi şi pe care lunar nu uită să mi-o trimită , ca să nu uit...a fost cea care i-a acordat şansa de a conversa..."Ştii, chiar te distingi în peisaj...cu o faţă atât de zâmbitoare, printr-o mare de oameni trişti, îngânduraţi şi încruntaţi...ai ceva...o sclipire...să nu o pierzi"..."Bănuiesc că nu erai în cătarea unui mulţumesc...dar l-ai obţinut...cu ce ocazie acest complimet?"...Şi aşa din vorbă în vorbă şi din cotitură în cotitură am ajuns la destinaţie...ba mai mult de atât am coborât şi în aceeaşi staţie, iar acolo drumurile noastre s-au despărţit...şi aşa ne-am pierdut prin mulţime...exact ca-n filme şi nu ne-am mai reîntâlnit nici până azi în viaţa reală...căci eu eram aşteptată pentru a-mi petrece o zi de vis, ...o zi în care tristeţea nu îşi avea loc şi nici nu era pe lista de invitaţi...o zi plină de surprize plăcute...în care râsetele erau la ele acasă, iar preocupările trimise undeva departe în exil...o zi petrecută alături de oameni frumoşi, pe drumuri necunoscute...o zi în care aveam să descopăr multe minunăţii...
O zi ca aceea, îmi doresc să retrăiesc, o zi în care să am inima uşoară şi deschisă...dar pentru asta am nevoie de soare, iar până fac eu rost de soare...mai aştept să-mi ofere viaţa zile minunate...că zâmbete am tot adunat şi le-am pus la naftalină...de pot să dau mai departe...vreţi si voi?
:) :) :) :) :) :) :) :):) :) :) :) :) :) :) :):) :) :) :) :) :) :) :):) :) :) :) :) :) :) :) :):) :) :) :) :) :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu