...ratacind printre zile...

 

...dacă ar trebui să alegi o singură zi...numai 24 de ore de diamant...dintre cele pe care le-ai trăit, care ar fi aceea?...eu aş alege acea zi în care m-am trezit cu o poftă de viaţă din aceea dureroasă....în care trecând prin faţa unui perete am văzut o tipă ciufulită cu un zâmbet ştrengar pe chip, care m-a făcut să mă opresc pentru o clipă...şi în acea clipă o rază de soare mi-a pătruns în retină şi m-a gâdilit pănâ în cele mai profunde gânduri...ooops...

E acea zi în care totul părea rupt dintr-un film...o dimineaţă superbă, cu mult soare care parcă te încărca de energie, era ora 7:00 când am părăsit clădirea care îmi ţinea loc de casă şi am pornit cu paşi grăbiţi spre gară...plină de entuziasm goneam pe treptele Râpei Galbene pentru că da, eram, pentru a nu ştiu câta oara, pe punctul de a rata trenul...şi nu, acest lucru nu mi-l permiteam în acea zi...o stare de bucurie, de împlinire şi de înţelegere pe care o doresc tuturor zi de zi...o stare care îmi creionase pe chip un zâmbet ce nu poate fi mimat sau reprodus...

Încă 3 minute şi trenul pleacă..o da şi eu l-am prins şi mai mult de atât am reuşit să prind un loc la geam...asta da răsfăţ...şi soarele încă mă urmăreşte...i-am pus gând rău în următoarea staţie...o să mă ridic şi o să ies un pic pe culoar...dar până atunci o să mă bucur de peisaj...cu pleapele întredeschise...

Planurile mi-au fost stricate...un tip de vis-a-vis...cică vecin de compartiment, se pare că avea chef de conversaţie...un tip şarmant cu o alură aparte...de explicat de altfel...are o funcţie ce îi permite acest aer de rebel chiar şi la onorabila vârstă de 30 plus...un omuleţ cu mult IQ şi de asta te prindeai încă din primele cuvinte pe care le rostea...., dar replica pentru care mi-l amintesc şi azi şi pe care lunar nu uită să mi-o trimită , ca să nu uit...a fost cea care i-a acordat şansa de a conversa..."Ştii, chiar te distingi în peisaj...cu o faţă atât de zâmbitoare, printr-o mare de oameni trişti, îngânduraţi şi încruntaţi...ai ceva...o sclipire...să nu o pierzi"..."Bănuiesc că nu erai în cătarea unui mulţumesc...dar l-ai obţinut...cu ce ocazie acest complimet?"...Şi aşa din vorbă în vorbă şi din cotitură în cotitură am ajuns la destinaţie...ba mai mult de atât am coborât şi în aceeaşi staţie, iar acolo drumurile noastre s-au despărţit...şi aşa ne-am pierdut prin mulţime...exact ca-n filme şi nu ne-am mai reîntâlnit nici până azi în viaţa reală...căci eu eram aşteptată pentru a-mi petrece o zi de vis, ...o zi în care tristeţea nu îşi avea loc şi nici nu era pe lista de invitaţi...o zi plină de surprize plăcute...în care râsetele erau la ele acasă, iar preocupările trimise undeva departe în exil...o zi petrecută alături de oameni frumoşi, pe drumuri necunoscute...o zi în care aveam să descopăr multe minunăţii...

O zi ca aceea, îmi doresc să retrăiesc, o zi în care să am inima uşoară şi deschisă...dar pentru asta am nevoie de soare, iar până fac eu rost de soare...mai aştept să-mi ofere viaţa  zile minunate...că zâmbete am tot adunat şi le-am pus la naftalină...de pot să dau mai departe...vreţi si voi?

:) :) :) :) :) :) :) :):) :) :) :) :) :) :) :):) :) :) :) :) :) :) :):) :) :) :) :) :) :) :) :):) :) :) :) :) :) 

O schimbare...

Ce ai face dacă la prima oră a dimineţii te-ar trezi o mângâire uşoară pe faţă?...ce ai face?! dacă doi ochişori vioi şi sclipitori ar veni la ora 6 30 la tine la pat şi ţi-ar spune: "Buna dimineataaaaaaa, Joooo...te-am trezit"...iar apoi, încăperea ar fi umplută de sunetul unui râs cristalin şi inocent de copil...ce ai face?! dacă trezirea asta matinală ar avea ca unic scop spunerea unei poveşti şi da, acea zi nu e una oarecare ci, o zi de sâmbătă...o zi tomnatică în care razele generoase ale soarelui inundă încăperea şi te îndeamnă la o nouă fărâmă de optimism...Cum veţi reacţiona voi?...nu am de unde să ştiu...dar eu una m-am topit şi am simţit cum îmbrăţişarea unui pui de om poate să  te descarce de orice e rău şi să te încarce cu o doză dublă de iubire...căci îţi vine să renunţi şi la ceai şi la cafea şi la tot pentru aceste clipe de dragoste pură şi dezinteresată.

În ultima vreme mi s-a spus mai pe faţă mai, pe ocolite, că m-am schimbat şi recunosc aşa e...era inevitabil...prea multe minciuni pentru  ultimele luni... puţini au fost cei care au avut curajul să-mi atragă atenţia că acea schimbare e în rău...şi da le mulţumesc tuturor pentru asta....dar, uneori oricât de mult te lupţi mai cazi în prăpastie...nu promit că nu o să cad de tot, dar,  promit că o să încerc să mă ridic...de ce am nevoie?  de dragoste...să o văd manifestându-se la oameni din jur, să văd că nu totul se rezumă la un cont în bancă, că nu stau oamenii împreună pentru că sunt invidiaţi de cei din jur, ci pentru că se iubesc, că nu se mint în faţă...să văd că, da, eşti în stare să renunţi la anumite capricii pentru persoana de lîngă tine...să văd oameni care sunt amici nu pentru că ar avea un beneficiu ci, pentru că timpul petrecut în cercul de prieteni este un timp preţios...

O lume frumoasă...o lume mai bună...care da, există, şi nu e ficţiune...ai nevoie doar de oameni minunaţi ca să o descoperi, iar unicitatea din noi ne face să fim minunaţi...prietenii mei m-au cam auzit spunând în ultima vreme că nu simt că aparţin acestei lumi, că pe zi ce trece mă simt tot mai ieşită din tipar, simt că egoismul unora, lipsa de respect şi gândire mă depăşeşte...dar, pe de altă parte nu pot să fiu indiferentă şi să nu îi mulţumesc vieţii pentru prietenii care mă acceptă aşa ciudăţică cum sunt, ba mai mult de atât îmi dăruiesc timpul lor....

Oricând o să accept o invitaţie la o cafea şi o să ofer timpul meu...şi uneori acea cafea e însoţită şi de trei linguriţe de dragoste...fie ea de prietenie....fie de ceva mai mult(dacă o să întâlnesc persoana care să mi le fure...căci Doamne...ador hoţii de zâmbete, de săruturi şi de timp preţios)

O scrisoare - reminder

.

... acum ceva timp m-am decis să scriu câteva rânduri pe care le voi posta şi aici şi care aş vrea ca în final să alcătuiască o mică carte....o împletire între viaţa mea şi un pic de ficţiune...cei care mă cunosc cu adevărat işi vor da seama unde imaginaţia işi pune amprenta...dar, până atunci, aş vrea să îmi scriu o scrisoare mie, pe care să o primesc undeva cam peste zece ani..un mic reminder...ca să nu mă rătăcesc prea tare în această lume ciudăţică...asta de o să mai fiu pe aici...

..."cu zâmbetul pe buze...aşa ai venit pe lume"...asta îmi tot repetă scumpa mea mamă când o întreb cam cum eram eu, aşa, un boţ de humă...şi de prima dată când am auzit asta şi până azi inclusiv mă tot întreb de ce?...de ce am ales să vin atât de uşor pe această lume şi mai ales zâmbind...oare pentru că lucrurile pe care le-am trăit au fost atât de încărcate negativ...sau o fi fost un semn că pot răzbi în ciuda tuturor furtunilor şi că nu îmi va fi dată o lecţie în viaţa asta pe care să nu o pot înţelege şi apoi bineînţeles aplica..dar iar m-am luat cu vorba...şi m-am întins cu începutul cam prea mult....

Aşadar revenind la acea scrisoare....să vedem ce mesaj ar vrea ea să-mi transmită peste ani...

"Dragă Jo...Jojo..Georgeta sau oricum ţi se va mai spune peste ani şi vei permite,

În cazul în care atunci când citeşti aceste rânduri te simţi prea debusolată şi încă nu ai descoperit care este scopul tău în viaţă...ba mai mult de atât, ai uitat că două palme date la timp te pot trezi mai bine decât o cană cu apă rece, sau ai uitat că eu cea din trecut încă am un cuvânt de spus, că suntem prietene pentru totdeauna...

...dacă la toate aceste lucruri răspunsul tău e afirmativ....dă-mi voie să îţi spun cu drag şi părere de rău că degeaba ai trăit ce ai trăit şi mai ales lecţiile vieţii au fost în van...dacă doar la o parte răspunsul e afirmativ nu eşti prea departe de prima variantă ...dar măcar te chinui...tot e ceva...dacă răspunsul e nu la toate apoi...ce pot să spun mai mult decât ..pentru prima dată în viaţă mă bucur că spui nu...

acum lăsând ironia la o parte...în orice caz, crede-mă, pe cuvânt, că uneori e bine să ne amintim anumite lucruri în viaţă, care să ne ajute să nu ne abatem prea tare de la drumul ce duce spre autocunoaştere....este suficient dacă îţi vei aminti aceste lucruri:

• iartă-te şi iartă-i pe toţi cei care te-au rănit...adu-ţi aminte că fiecare om e diferit şi are propriul său mod de a iubi, de a arătat afecţiunea şi de a avea grijă de cel de lângă el, oamenii te pot răni neintenţionat...iar cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să ierţi...astfel te eliberezi de tot ce e negativ, şi îţi dezarmezi duşmanul, sper că nu ai aşa ceva, să sperăm că nu-i ai ajuns chiar atât de rău(asta aşa de încurajare)...
• nu cere celor din jur să gândească ca tine şi nici măcar să te urmeze în ceea ce faci...aminteşte-ţi că toţi suntem diferiţi, iar acest lucru este o adevărată binecuvântare...dar mai ales, unicitatea noastră este rezultatul diferitelor cărări pe care le străbatem de-a lungul vieţii...
• iubeşte...iubeşte fiecare clipă care îţi este dată, iubeste persoanele care vin în viaţa ta, chiar dacă pentru puţin timp, iubeşte fiecare necaz căci...sper că până acum ai reţinut, vorba aceea avem o vârstă, că ...tot răul e spre bine...
• aminteşte-ţi cu drag de trecut de oamenii care au contribuit la modelarea ta, de cei care te-au rănit şi astfel ţi-au deschis ochii, de cei care te-au iubit şi astfel ţi-au fost exemplu, de cei care ţi-au zâmbit şi ţi-au făcut viaţa mai bună...
• nu renunţa niciodată la principiile tale, nu uita că tot efortul pe care l-ai depus până în prezent merită mai mult decât o tentativă de fericire aparentă şi mai ales nu uita că în viaţa asta...totul se plăteşte şi totul se întoarce...
• învaţă să fii în vieţile celor din jur o bucurie şi nu o povară, nu îi încărca cu poveşti pe cei care nu au timp să te asculte, sau pur şi simplu nu te înţeleg....zâmbeşte şi mergi mai departe...
• râzi...atunc când vrei să plângi, atunci când totul pare că se prăbuşeşte în jurul tău, atunci când zici că nu mai poţi, că ai juns la capăt...nu irosi clipele căci atunci când vei fi aproape de final nu ai de unde să cerşeşti momente şi nici cu cine să negociezi pentru o viaţă mai bună sau un refresh sau spune-i cum vrei.

Cam atât am vrut să îţi spun dacă nu uiţi astea ai ajuns om aşa cum ţi-ai propus cândva, copil fiind....dacă le-ai uitat nu zăbovi să le reînveţi şi să le aplici, căci timpul trece tic-tac."

De la Jo, cu multă dragoste pentru eul din viitor.

P.S.: am uitat să-ţi spun că trebuie să petreci mai mult timp cu oamenii, să vorbeşti cu ei face to face...să nu ieşi la un suc cu telefonul, iar pe prieten să-l ţii pe post de mobilă

P.S.1:...oferă cel puţin 3 îmbrăţişări pe zi îţi fac bine şi ţie şi persoanei care le va primi, dar din alea adevărate, nu la număr ca să fie ci din inimă pornite.

Zâmbeşte...viaţa poate fi mai bună cu un simplu zâmbet!....eu chiar cred în asta...:)