Şi imaginea ce se oglindeşte în oglindă, care mai ieri reflecta un zâmbet colorat...azi reflectă doar urma unei umbre de zâmbet şters ce tremură parcă de teama de a nu fi văzut...şi încet, încet moare entuziasmul în mine şi tot încet, încet mă pierd şi eu în negura uitării...
Şi de câte ori nu m-am păcălit că ziua de mâine o să aducă o rază de lumină pe strada mea, şi de câte ori nu am crezut că această cotitură a tunelului mă duce cu paşi grăbiţi spre mai bine...Cam tot de atâtea ori de câte m-am entuziasmat pentru ca în final să pierd tot eu...şi de câte ori nu m-am consolat că nu au fost decât 1001 încercări care nu au avut un rezultat scontat, dar că următoarea o sa fie cea care mă va determina să strig din toţi rărunchi EVRIKA.
Şi de fiecare dată cineva acolo se încăpăţânează şi mă face să cred cu fiecare zi ce trece că nu voi simţi pe pielea mea ce înseamnă să ai o doleanţă împlinită....am ales cu inima şi preţul pe care îl plătesc e crunt...
Şi sunt zile în care mă întreb dacă mai rezist şi se pare că există o curiozitate în mine de neîmblânzit care mă tot determină să văd ce se mai poate întâmpla cu ce mai pot fi surprinsă şi, da, sunt o persoană care vrea să fie surprinsă..dar, în sensul bun.
Şi puteam să pariez cu tine pe ce am mai scump că, da, lucrurile vor căpăta sensul mult dorit de mine în mai puţin de un an...acum am dubii...şi nu am curaj nici măcar să mai ies din casă...e prea multă energie cheltuită...
Şi imaginea ce se oglindeşte în oglindă, care mai ieri reflecta un zâmbet colorat...azi reflectă doar urma unei umbre de zâmbet şters ce tremură parcă de teama de a nu fi văzut...şi încet, încet moare entuziasmul în mine şi tot încet, încet mă pierd şi eu în negura uitării...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu