Licoarea lui Bachus -Dionysos

 

Licoarea lui 

Bachus -Dionysos

     Cine ar fi zis?!... Licoarea lui Bachus...e singura băutură alcoolică pe care o servesc. Eu de felul meu nu consum alcool şi nu, nu îţi voi spune acum de ce, aşa încât nu insista. Revenind la această licoare care are o magie aparte şi care îşi are rădăcinile chiar în legenda lui Bachus, zeul care a fost născut de două ori...poate acesta este şi unul din motivele pentru care atunci când uităm că în pahar se odihneşte o licoare cu iz de zeu, înfulecăm acel pahar şi îl dăm peste cap ca pe apă şi ghici?! în mai puţin de jumătate de oră ne arătăm o altă faţă...descoperim că în noi mai zace o persoană care se dezlănţuie atunci când e suficient de aţâţată. Ne mai naştem o dată şi încă o dată cu fiecare pahar...ioi dar, avem potenţial nu glumă şi suntem suficient de încăpători...

      Dar, nu despre asta vreau să povestim acum, nu...nu...ci despre cât e de plăcut să savurezi un pahar cu vin...e un adevărat ritual şi da vinul, nu se bea oricum, în orice încăpere sau în orice loc, tot aşa cum nu se bea în compania oricui...nu degeaba se pune în pahare care au o gură suficient de încăpătoare încât să îţi intre nasul în ea...şi tot nu degeaba se pune suficient de mult în pahar, dar nu chiar din plin...pentru că vinul se savurează...vinul îl miroşi mai întâi şi apoi îl legeni aşa uşor în pahar, nici prea tare ca să nu ameţească nici prea încet ca să se decanteze(vorba vine)...şi debia apoi îl bei..uşor cu înghiţituri mici şi la intervale de timp care să îţi permită să treci uşor, uşor câte o treaptă în trecut sau în visare...

      Da, un pahar de vin bun...nu îl prea refuz şi dacă persoana care mi-l oferă e o companie plăcută...garantat nu-ul iese din peisaj...dar, mai sunt şi acele momente în care prefer ca eu să ciocnesc cu mine, la poalele unei nopţi senine...odată cu apropierea nopţii, să mă acompaniez de un pahar cu vin bun, o muzică lentă în fundal şi o fereastră largă care să îmi permită să reflectez...la ce a fost şi la ce este în viaţa mea...la ce am, la ce am pierdut...la binecuvântări şi la lecţiile pe care le-am primit...nu sunt dese aceste ieşiri cu mine, dar nici prea rare...suficiente ca să mă încarce de energie, ca să mă ajute să înlătur ceea ce mă ţine în jos şi productive cât să mă facă să-mi procur un nou set de aripi pentru a mă înălţa acolo unde e noul meu obiectiv şi următorul popas...în rest, prefer o zi ca acesta de azi..un grătar în familie, o sticlă de vin bun împărţită cu cei dragi, vreme bună şi un omuleţ de vreo 2 ani şi jumătate care să-ţi zâmbească şi să-ţi mai ofere o lecţie de viaţă...încă din momentul în care ochii săi inocenţi se intersectează cu ochii tăi mai mult sau mai puţin duşi pe gânduri...

     O licoare, pe care dacă o utilizezi în doze corespunzătoare, te poate duce pe culmile extazului şi îţi poate da acel chef de viaţă care e acolo latent în tine...căci vinul e o combinaţie a tot ce e bun...de la oamenii care îl îngrijesc şi îşi lasă amprenta...până la frunzele, ramurile şi tot ce are cu viţa de vie un minim contact...este o doză de energie, care pe parcursul unui an a tot cules energie de la soare şi apoi timp de ani a prelucrat-o în cele mai întunecoase abisuri, la temeraturi potrivite...

    Deci...ciocnesc cu voi un pahar de vin şi vă urez o zi plină de zâmbete colorate şi un pic de nebunie...bine dozată...pe data viitoare...