E frig...e frig afară şi în sufletul meu...ba mai mult de atât norii în loc de lacrimi sau gândit să ne trimită câţiva fulgi de nea..pentru a ne demonstra încă o dată că noi, muritorii de rând, nu avem puterea de a controla timpul, anotimpurile sau ceea ce natura ne poate oferi...acei fulgi de nea ce azi mi-au mângâiat uşor obrazul mi-au adus din cutia cu amintiri o dulce mireasmă de fructe roşii şi un gând care mă tot bântuie de câteva zile...
O clepsidră, adusă pe o tăviţă neagră, cu rolul de a cronometra timpul ...pentru ca licoarea din ceaşca neagră să se prepare...o simplă clepsidră din lemn ieftin al cărui nisip era roz-bombon...iniţial pare un truc cu care să atragi clienţii un truc destul de reuşit...chiar mă bucur că am descoperit acea ceainărie...dar gândul care a prins viaţă acolo într-un colţ al minţii mele este sumbru.
Timpul a trecut şi trece cu o uşurinţă pe lângă noi încât încep să mă întreb dacă nu cumva atunci când ne naştem nu facem un fel de pact meschin...în schimbul vieţii timpul pare că ne taxează la fiecare secundă...îţi dă viaţa, îţi dă tot atâtea clipe insipide, care aşa vor rămâne dacă nu-ţi pui amprenta asupra lor, cât ţine ghemul destinului tău...dar plată nu se face aici, ci în numărul secundelor pe care le irosim...aşteptăm...o nouă zi...poate mai bună, o nouă săptămână, un nou an...o iubire, o schimbare, dar uităm că pe toată această perioadă a aşteptării irosim tinereţea noastră sau o bună parte a vieţii noastre şi astfel se naşte în noi dorinţa de a ne fi născut bătrâni şi înţelepţi ca să nu ne mai irosim clipele si timpul ne arată că e cam târziu pentru regrete...
Am aşteptat şi eu...o nouă zi, un nou an...o iubire...şi brusc m-am privit în oglindă şi am văzut că ochii care mă privesc de dincolo de acea bucată de sticlă nu îmi sunt familiari...că acea fetiţă cu zâmbet inocent şi bujori în obraji s-a pierdut undeva în trecut şi eu nici măcar nu am apucat să îi spun bun rămas şi să îi mulţumesc că m-a însoţit pe drum până aici, că mi-a fost o companie de nădejde...şi în acea zi în care am primit clepsidra pe tavă am avut acelaşi gând că vreau o iubire în viaţa mea...dar nisipul roz ce se scurgea fără obstacole, constant mi-a adus aminte că s-ar putea să mă pierd din nou în bucla timpului şi că s-ar putea să uit din nou să spun la revedere persoanei mele de azi şi bun venit celei de mâine...
Timpul e cel mai bun jucător de vieţi...cu acea faţă de jucător de poker în spatele căruia se ascunde un zâmbet ironic..îmi face nota de plată a fiecărei zile, a tuturor clipelor irosite..si Doamne scump mai e...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu