Nimic nu e mai frumos decât să trăieşti o viaţă plină de surprize plăcute. Poţi să îi scrii Moşului timp de 26 de ani, 8 ani să îţi doreşti un singur lucru, dacă lui i se pune pată să îţi îndeplinească dorinţa după 6 ani şi 6 luni, atunci nimic nu se poate face înainte. Nu contează atât de mult dacă chiar e ziua de Crăciun atunci când primeşti un cadou..o zi specială poate fi în fiecare zi, dacă ştii să dăruieşti suficient şi să primeşti.
Anul acesta nu i-am scris Moşului, deoarece lumea comercializează mult prea mult această sărbătoare. Dar, se pare că Moşul a primit scrisorile mele din anii anteriori, ba mai mult şi-a reparat şi GPS-ul şi ca tot tacâmul să fie complet s-a gândit să mă viziteze în avans.
Râdem, glumim..dar, de fapt şi de drept, viaţa mi-a demonstrat încă o dată că lucrurile se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple, nici măcar cu o secundă mai devreme. Trăim mereu făurind dorinţe şi suntem de-a dreptul supăraţi şi iritaţi că nu se îndeplinesc atunci când pocnim noi din degete. În realitate acele dorinţe au de fapt un anumit termen de valabilitate pe care nu îl stabilim noi, ci altcineva şi am face bine ca din momentul în care întoarcem cheia unei dorinţe şi timpul acesteia începe să se scurgă să ne bucurăm de ceea ce ne oferă viaţa, să zâmbim şi să nu ne pierdem speranţa.
Ne putem dori atât de multe lucruri pentru care nu suntem încă pregătiţi sau care ne pot face rău inconştient şi ar trebui să îi mulţumim divinităţii că mai intervine câte un pic, nu degeaba are Moşul dedicată o singură zi pe an şi nu e în fiecare zi ziua sa.
Poate că ne dorim să plecăm din viaţa unora sau să ne schimbăm de azi pe mâine, poate ne dorim să uităm prin ce am trecut şi să o luăm de la capăt într-un loc străin, poate că ne dorim să păşim spre o viaţă nouă şi să schimbăm ceea ce nu poate fi schimbat...şi poate pierdem prea mult timp cu dorinţe şi uităm să trăim surprizele fiecărei zile.
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, nu vă doresc nici mese îmbelşugate, nici linişte prea multă, pace neînţeleasă şi tot tacâmul de urări rostite doar pentru a emoţiona pe moment, anul acesta vă doresc să aveţi parte de multe surprize plăcute şi cel mai mult vă doresc să aveţi curajul şi tăria de a trăi clipele vieţii aşa cum merită...căci cu nici una nu vă veţi mai întâlni...eventual veţi putea avea un deja vu, dar nici un bună dimineaşă nu va mai fi la fel ca cel de azi.
Cât mai multe zâmbete să vă lumineze chipul în aceste zile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu