Şi dincolo? Dincolo de acest gest care pare a fi atât de nobil, ce se ascunde? Sau dincolo de acest zâmbet aparent inofensiv ? Ce se ascunde după masca ta pe care ţi-ai fardat-o şi retuşat-o cu atâta migală la începutul acestei zile? Cine se ascunde de fapt în spatele acestor haine de firmă şi cam cine eşti tu atunci când scapi de ochii lumii?
Întrebări care poate că nu îşi vor găsi răspunsul nicicând...dar, piticul meu neobosit de la mansardă, care se ocupă cu domeniul curiozităţilor din viaţa mea mă tot cicăleşte şi mă îndeamnă să privesc dincolo de aparenţe. Se spune că o vorbă care nu este în concordanţă cu mimica şi gestica este detectată chiar şi de cel mai neautorizat naiv în ale minciunii.
E ciudăţel cum unii oameni cred că prin anumite gesturi cred că pot să te facă să te reinventezi...consideră că te pot modela după bunul plac şi că te pot eticheta cu un preţ în funcţie de bunul lor plac. Da, trăim într-o societate a haosului, dacă mai poate fi numită societate..trăim în nişte zile în care mai toţi oamenii cred că totul are un preţ. Aruncă o privire în jur şi spun cam cât valorează oamenii, când de fapt ei sunt de nepreţuit.
E înspăimântător faptul că am uitat să privim dincolo de zâmbet, dincolo de lacrimi, dincolo de gesturi şi dincolo de priviri aruncate ca într-o eroare de direcţie...considerăm că suntem aşi în tehnologie şi din păcate pe zi ce trece ne degradăm abilităţile în a citi oamenii din jur, în a vedea frumosul în jur, ce să mai vorbim de sentimente...se spune că un sărut nu e nici pe departe atât de încărcat emoţional ca o îmbrăţişare, căci prin îmbrăţişare de fapt îi permiţi persoanei să fie cel mai aproape de inima ta...şi îi permiţi ca preţ de câteva secunde să îşi sincronizeze bătăile inimii sale după bătăile inimii tale...ştiu e un pic cam romantic...dar avem nevoile şi de un pic de romantism, mai ales în zilele acestea.
E cutremurător, că ne spunem cuvinte frumoase doar într-o zi din an şi aceea se pare e o zi împrumutată din străini, în restul zilelor putem să ne trimitem care mai de care în locurile cele mai ciudate de pe pamânt sau din underground...eu cred că ar fi trebuit un pic inversate lucrurile, dar cine sunt eu să-mi dau cu părerea, experţii în ale sufletului şi iubirii spun că merge şi aşa, rău cum e....dar, oare până când?!
Am uitat şi ce am vrut să vă spun, prin mintea mea cam bântuie idei şi circulă cu viteze ilegale chiar şi pentru capul meu...ştiu că am vrut să vă spun că îmi e dor de zilele cu ceaţă în care să ai alaturi o persoană de încredere cu care să poţi savura o ceaşcă de cafea...cu aromă de mister. O ceaşcă aburindă care să îţi obtureze un pic vederea, suficient cât să-ţi doreşti să vezi expresia celui din spatele aburului...o companie plăcută cu care să poţi "aburi" dacă asta vrei...o zi cu ceaţă ca să poţi să te pierzi asemenea măgarului şi să dai din greşeală peste lucruri mai bune, peste dimineţi senine şi oameni zâmbitori..
O zi în care să poţi înlătura acest văl de mister cu care tind oamenii să se înfăşoare...o zi în care întrebările îşi găsesc răspuns...dar, oare?!...întrebările sunt suficient de bine formulate...sau sunt la fel de vagi ca vorbele rostite monosilabic de oamenii ursuzi ce roiesc luni dimineaţa prin oraş?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu