Nu ştiu şi nici nu ştiu cum să aflu...acesta e răspunsul, cel mai sincer şi mai inofensiv răspuns pe care l-am putut găsi...spunea cineva, cândva, pe vremea când eu eram cică tânără, dar cu inima obosită că "răspunsurile sunt pe măsuraîntrebărilor şi că nu există răspuns mai bun decât întrebarea"....

În ultimul timp, mi-a fost adresată întrebarea "Cine eşti?" Şi, la drept vorbind mă cam blocam la această întrebare...până când...într-o noapte târzie, pe când oameni se întorc pe partea cealaltă de dulce ce e somnul..un tânăr cu ochii albaştri şi părul blond cârlionţat mă întreabă aşa într-o doară ca să mai treacă timpul cine eşti..şi atunci un pitic din creier...care încă nu a fost corupt de oboseală se trezeşte să-i răspundă...Nu ştiu şi nici nu ştiu cum să aflu cine sunt...Aş vrea să-ţi pot spune că sunt o tipă îndrăgostită până în măduva oaselor...că iubesc viaţa până la epuizare că mă trezesc dimineaţa doar pentru a mă putea bucura de fiecare clipă ce-mi este dăruită...că încerc din răsputeri să fiu un om mai bun şi că în orice împrejurare mă vezi zâmbind...dar nu e aşa...adevărul e că nu ştiu şi nici nu ştiu cum să aflu cine sunt...Stau aici lângă tine şi îţi fac umbră...şi cîteodată încerc să mă păcălesc că aparţin acestui loc..plin de lumini, de zgomot, de oameni...în care timpul pare că se opreşte, în care nu există ceas şi orele se duc în vânt...şi nu-mi reuşeşte decât arareori...

Într-o lume prea mare pentru mine am decis, din dragoste, să mă întorc în acest oraş...am lăsat inima să decidă şi rezultatele au fost pe măsură de dezastruoase...am continuat să zâmbesc în speranţa şi mizând pe ideea că aparţin acestui loc şi că aici oamenii sunt mai buni, mai deschişi, mai iubitori....se pare că şi aici m-am înşelat..până acum anul 2013 a fost un an în care m-am înşelat şi m-am păcălit pe mine însumi cu privire la oameni, locuri, evenimente, trăiri...un an pe care am pariat cel mai mult şi de la care am primit cele mai grele lovituri...o jumătate de an care a concurat cu 2012 şi a ieşi învingătoare...căci, da, ştiam cândva şi cine sunt şi ce doresc de la viaţa, dar între timp m-am rătăcit şi acum nu mai ştiu cine sunt şi nici nu ştiu cum să aflu cine sunt...Ştiu doar că o să fiu aici un timp..nici prea lung şi nici prea scurt, suficient doar cât să-mi învăţ lecţia şi să o pornesc din loc în căutarea mea, dar până atunci: nu ştiu şi nici nu ştiu cum să aflu cine sunt.

A trecut ceva vreme de când nu am mai petrecut o aşa frumoasă zi...o zi pe care să o încep brusc la ora 6:30 a.m., nu pentru că Moş Ene nu ar mai fi vrut să stea pe la mine, că doar sunt o gazdă bună, zic eu, în nopţile în care dorm...ci pentru că soare îmi gâdila nespus de insistent genele la acea oră. Am avut inspiraţia de a mă poziţiona cu faţa spre răsărit într-o încăpere care are nişte ferestre cam dese...Dar, sincer nu am regretat...am deschis ochii iniţial brusc pentru ca apoi să mă retrag în carapace şi să îi deschid treptat..parcă ne jucam de-a şoarecele şi pisica...acum îi deschideam, acum îi închideam...şi aşa s-a trezit copilul din mine şi a coborât în trup de adult treptele ca să dea nas în nas cu căţeluşul Ghemotoc şi cu Rica...alţi camarazi care mă fac să ridic din spânceană de la prima oră...nici nu îi vedeam bine şi ei îşi fluturau coada în stânga şi în dreapta parcă ar fi vrut să mă hipnotizeze..noroc de glasul mamei care m-a retrezit...O ceaşcă de cafea a reuşit să mă pună serios pe picioare şi astfel am început ziua cu drag şi chef....chef de muncă aşa că am mai luat un fund de loc pe pat şi m-am pus la poveşti cu mama...Şi am povestit noi vrute şi nevrute până când somnul iar mă atragea şi patul nu se mai oprea să-mi facă cu ochiul...Şi mă uitam când la mama când la pat şi de la o vreme s-a prins şi ea că gândul meu numai acolo langă ea nu e...şi mi-a spus prieteneşte du-te şi dormi un pic...eu atât am aşteptat şi m-am cuibărit în pat şi de acolo nu m-am clintit cam o oră când vecini mei sau gândit că am nevoie de muzica ambientală şi au început să bată cu barosul în ciment...na, că mare ispravă am făcut azi...aşa că mai bine îmi iau sapa şi mă duc oleacă în grădină să mă bronzez...şi aşa s-a mai scurs o oră şi o altă oră a trecut că mai aveam nişte articole restante de citit şi tot aşa până a revenit mama mea de la muncă şi am decis să mergem într-o plimbare...mergem ca să avem de unde veni şi ca să mai discutăm şi noi ca oamenii..şi după ce ne-am întors am stat la aer...şi ziua mea se încheie cu gândul la visul de dimineaţă din care m-a răpit soarele şi la o povestioară pe care o citisem curând ...şi cu aceste gânduri priveam cerul albastru şi mă îmbătam cu aerul curat de ţară şi din când în când mai aruncam câte o privire la păsările cerului care dansau...apoi luna a pus stăpânire şi seara m-a prins în mreaja ei şi visul de dimineaţă încă e peren în mintea mea şi povestioara suna cam aşa:...

"Banii care pot deschide uşa raiului Se zice ca un oare­care şi-a strans aici bunuri multe ca să aiba şi din­colo. Zicea mereu: totul se poate cum­para. Și aici şi din­colo. Și stran­gea mereu. N-ar fi dat nima­nui un ban. O sin­gura dată a dat unui cer­se­tor 25 de bani. Și a murit. S-a dus la Sfan­tul Petru — tra­di­tia stie ca el pas­treaza che­ile rai­u­lui — şi a incer­cat să intre. Sfan­tul Petra i-a spus ca nu poate intra, pen­tru ca nu şi-a pre­ga­tit dina­inte locul. Omul nos­tru i-a spus Sfan­tu­lui Petru ca totusi s-a pre­ga­tit. A adu­nat mereu bani ca să-şi pla­teasca intra­rea in rai. Stia ca aici totul se cum­para. “Și unde ai banii?” il intreba Sfan­tul Petru. — In buzu­nare. Am şi cecuri şi har­tii de banca. Dau cat se cere. Am des­tui.” — “Sa-i vad”, ii zise Sfan­tul Petru, zam­bind catre un inger care asista la dis­cu­tie. Și omul incepu să se caute prin buzu­nare, işi scoase din valiza de cala­to­rie şi alte haine, mapele cu acte, dar nu gasi nimic. “Am avut bani multi, cand am murit, zise. Nu inte­leg ce s-a putut intam­pla!” — “Mai cauta”, il imbie Sfan­tul Petru. Și cautandu-se, in fun­dul unui buzu­nar gasi 25 de bani. “Cu atat ai venit”, ii zise Sfan­tul Petru. Sunt banii pe care i-ai dat unui sarac cer­se­tor. Cred ca ai şi uitat de ei, ca i-ai dat in scarba, ca să scapi de el. Totusi, iata, au ajuns aici. A mai venit ieri unul care trans­por­tand o caruta de paini, a arun­cat cu o paine intr-un fla­mand care se ţinea dupa el cer­sind. Pai­nea e aici. Cei 25 de bani ai tai, ca şi pai­nea celui­lalt, sunt ceva, dar nu sunt de-ajuns ca să des­chida por­tile rai­u­lui. Imi pare rau! Plata tre­buia s-o achiti pe pământ, aproa­pe­lui tău"....

Noapte bună şi nu uita şi în somn poţi zâmbi!...Parol....:))

Azi e una din acele zile în care sunt în căutarea a ceva nou, care să-mi schimbe un pic cursul vieţii...sunt în căutarea melodiei care să mă facă să vibrez şi să-mi redea cheful de viaţă, nu de alta, dar, m-am cam ramolit...măcar aşa un pic în ultima vreme şi nu-mi e caracteristic. 

Am acel sentiment, în care simţi nevoia de schimbare cu toate că vechiul este minunat, dar pur şi simplu mă tem de rutină...O rutină, pe care nu o agreez şi pe care nu vreau să mi-o fac prietenă...am nevoie de o coafură nouă...dar asta se va intâmpla abia peste o săptămână, am nevoie de oameni noi în viaţa mea şi da cu toate că am parte de ei acum, simt că am nevoie de oameni care să fie de aceeaşi parte a baricadei cu mine...azi mă simt mia singură ca oricând şi nu pentru că nu aş avea prieteni sau pentru că oamenii nu m-ar înconjura, ci pentru simplu fapt că vreau să petrec timp cu acea  persoană care să mă vadă altfel şi pe care să-l văd altfel....acea persoană cu care să-mi doresc să împarte clipele vieţii mele...cu care să-mi doresc să descopăr tot ce e frumos şi ne înconjoară...sufăr de ceva de genul singurătate în mijlocul mulţimii...inima mea tânjeşte după adrenalină...

O fi din cauză că am primit aseară trei cereri în căsătorie, sau pentru că am prieteni care incearcă să facă pe cupidon cu mine sau pentru că văd prea multe persoane care îşi unesc destinele (ceea ce e minunat şi e de bine)...dar nu pentru starea mea actuală....şi încă mai caut melodia acestei zile...U tv nu m-a ajutat deloc....:D

Şi timpul cerne oamenii din viaţa ta....îţi selectează evenimentele şi te lasă să te adaptezi la situaţii cu care nu bănuiai că o să te întâlneşti. Oamneii vin şi pleacă...mai sunt unii care te însoţesc până la răscruci de drumuri...alţii uită de tine de îndată ce fac primul colţ, alţii îşi aduc aminte răzleţ de tine, pe unii ai vrea să-i scoţi din viaţa ta, pe alţii îi uiţi...sau crezi că îi uiţi. 

Timpul are un fel ciudăţel de a-ţi arăta că oamenii din viaţa ta sunt o lecţie sau o binecuvântare...

Am acceptat de curând o ofertă, care era pentru mine o ultimă opţiune...aşa cum îmi spunea un amic...nu mă temeam că nu o să trec de acest test/interviu...ci îmi era teamă că o să îl trec şi apoi nu ştiu ce o să fac...cam în acea situaţie am ajuns şi eu...şi am trecut aşa cum mă temeam...

Dar ghici ce? această alegere a mai cernut câţiva oameni din viaţa mea...oameni care făceau parte din avuţia mea...aşa îi consideram eu, dar mai bine sărăceşti treptat...zic eu...însă am avut parte şi de suprize plăcute..un om special pe care nu l-am văzut de 4 ani  şi-a făcut din nou apariţia în viaţa mea...acest omuleţ a fost alături de mine atunci când am luat cele mai importante decizii...atunci când am intrat la facultate, a fost acolo să îmi ofere o vorbă bună, atunci când am dat de greu la facultate mă suna să mă încurajeze, atunci când am crezut că am luptat în zadar, o maşină neagra s-a oprit în dreptul meu şi în spatele geamului şi-a făcut apariţia tot el...iar acum, la un colţ de stradă după patru ani mă recunoaşte, îmi zâmbeşte în felului lui caracteristic şi mă întreabă Domnişoară, ce mai faci?...Nu te-am văzut de atâta timp...şi îi spun ce fac şi ochii săi exprimă atât de multe emoţii în fracţiuni de secundă...pentru ca în final un sentiment de mândrie să-şi facă apariţia şi cuvintele: nu te opri din ce căutat, meriţi ce e mai bun să transforme o seară ploioasă într-o zi plină de speranţă. Nu îmi e iubit, nu îmi e prieten cu toate că aş fi onorată, nu îmi e rudă şi nu îmi e străin...e o veche călăuză...care apare la momentul oportun în viaţa mea...şi mai am eu câteva călăuze de genul....dar despre ele o să vă vorbesc altădată.

Acum timpul îmi spune să plec să văd ce mai e nou în această zi, ce îmi mai spune turcul pe ziua de azi. Aaaaaa, da şi turcul e un personaj nou în viaţa mea...e amuzant o să vedeţi.