Pentru aventuri

Azi nu m-am trezit pentru că tu mi-ai fi sărutat fruntea aşa cum faci în fiecare dimineaţă când suntem împreună, nici pentru că un miros irezistibil de cafea mi-ar fi gâdilit nările în cel mai plăcut mod. Nu m-am trezit nici pentru că alarma telefonului şi-a făcut datoria sau pentru că aveam un program bine stabilit.

Nu. Nu. 

Azi mi-am permis să mă răsfăţ cu oameni frumoşi şi cărţi bune. Dar, trebuie să recunosc că oamenii mă fascinează şi mă innebunesc, în sensul bun, de fiecare dată mai mult decât o carte. Dar, de ce să comparăm ceea ce nu se poate compara. Să vă povestesc mai bine de  ce mi-am amintit azi că noi oamenii ne-am născut ca să fim fericiţi, să zâmbim, să avem încredere, să visăm şi să ne bucurăm de fiecare clipă a vieţii.

Aceeaşi ochi albaştri+gri care acum cinci ani fără 3 zile mă priveau cu un licăr de mirare, m-au întâmpinat la prima oră a zilei. Acelaşi trup de spiriduş m-a îmbrăţişat şi mi-a urat o zi frumoasă. 

Îţi mulţumesc din nou pentru miile de lucruri pe care mi le arăţi şi pe care mi le predai cu atâta inocenţă şi stil, puiule de om.

Azi, mă rogi să îţi citesc poveşti, imi ceri cadou o drujbă de jucărie, mă îmbrăţisezi cu  multă dragoste şi îmi spui ce aventuri ai trăit în timpul scurs de când nu ne-am mai văzut. De asemenea, nu uiţi să mă întrebi ce mai fac, ce am mai făcut, pe unde am fost de nu am mai trecut pe la tine. Azi, eşti deja un pui mai mare de om. Dar, să ştii că nu am uitat nici acele momente minunate pe care le-am trăit împreună. Mai sunt câteva zile şi faci cinci ani. În toţi aceşti ani mi-ai demonstrat că a greşi e ceva normal şi că anumite greşeli pot duce la descoperiri uriaşe. Mi-ai demonstrat că întrebările, multe-multe sunt binevenite, mai ales atunci când înveţi sau vrei să elucidezi vreun mister. Dar, cel mai important mi-ai arătat că indiferent de situaţie un zâmbet îţi poate face ziua mai bună şi te face mai frumos. Aşa cum spui de fiecare dată: "oamenii sunt mai frumoşi când zâmbesc". 

Am o mulţime de amintiri cu tine şi sper să îţi aminteşti măcar de o parte din ele atunci când o să mai creşti. Sper de asemenea, ca ele să te facă să treci cu mai multă uşurinţă prin greutăţile vieţii.

Ce îţi urez eu ţie, puiule de om?  Să rămâi cu acelaşi zâmbet în privire. Nu îţi doresc să nu ai greutăţi, ci sper să ai înţelepciunea necesară ca să treci peste fiecare urcuş al vieţii cu bine. Să nu pui la suflet toate răutăţile oamenilor. Uneori oamenii mari fac lucrui pe care nu le gândesc, mânaţi fiind de ambiţie şi rău. Tu să fii blând cu cei ce îţi vor răul şi să mergi prin viaţă cu gândul că fiecare om are ceva bun în el, şi asta nu e o minciună sau un simplu gând de încurajare, este un adevăr din ala de adevăratelea cum îţi place ţie să spui. Împrieteneşte-te cu toată lumea, ajută-i pe toţi cei ce îţi cer asta dacă poţi şi nu aştepta vreo răsplată, fă asta pentru a te simţi tu bine, pentru a fi fericit.

Cam, atât îţi doresc în acest an...până la anul sper să avem parte de multe aventuri împreună, să privim lumea prin ochelarii aceia cu lentile inocente şi să ne bucurăm de surprizele pregătite de viaţă.

Azi, mi-am amintit de ce m-am născut: ca să fac greşeli şi să fiu fericită. Sper să nu uit asta repede. Dacă uit vă rog să îmi reamintiţi şi să îmi daţi apoi memo plus ca să nu mai uit. Mulţumesc anticipat! ;)

Intrebări

Întrebări. Mii de întrebări vin năvală asupra mea. 

Răspunsuri. Ar fi cu miile, dar, uneori prefer să mă pierd printre întrebări, să caut răspunsuri în alte întrebări pentru a evita singurul răspuns universal valabil, cheia tuturor de ce-urilor. 

Cafeaua e rece și afară totul pare înțepenit. O singură sorbitură și deja fac parte dintr-o altă lume plină și ea cu întrebări, gândite bine, la rece. Alt decor, aceeași miză, același răspuns, aceleași întrebări numai că puțin mascate.

Și atunci când decid să nu mă mai întreb mă trezesc în mijlocul unei întrebări și atunci când decid să răspund tot o întrebare îmi dă șah mat. 

O nouă nouă privire aruncată pe geam, o nouă înghițitură de cafea și când totul pare că începe frumos și lucrurile par că intră pe un făgaș normal...ghici ce? un nou set de întrebări mă frământă. Răspunsuri? mai puține. Nu prea le dau importanță, nu mă fascinează și nici nu îmi oferă soluția potrivită. De ce? Pentru că pur și simplu nici o dată în acești 20 și ceva de ani nu am reușit să îmi adresez întrebarea potrivită, cea mai sinceră care să mă ajute să mă descopăr pe mine, ca apoi să am pretenția ca și cei din jur să mă descopere, să mă ghicească. 

Un nou pas, un nou tur dintr-o privire și ghici? Nu, nu nu am ajuns la noi întrebări, ele pur și simplu stau la rând acum, ci am ajuns din nou în acel punct al vieții în care intru, parcă într-o buclă temporală, ca și cum am crescut dar, în anumite aspecte ale vieții, în ceea ce privește relația cu anumiți oameni sau cu privire la atitudinea mea față de anumite probleme sau situații nu se poate schimba, sau poate că nu vreau eu să se schimbe și uite-mă din nou în același vârtej de întrebări și până la urmă oare când? o să am suficient curaj să îmi adresez acea întrebare pe măsura răspunsului, care să îmi spună cine sunt eu și ce fel de persoană sunt cu adevărat.

Un nou ocol din privire, o nouă încercare. Cafeaua e pe terminate, ziua la fel și întrebările par a fi singurele care nu țin cont de timp, de spațiu, de persoană, de nimic. Ele pur și simplu există.

Răspunsurile...acestea vor veni de la sine.

Femeia nu uita

Nu dau uşor o cafea pe un ceai, dar, când fac asta înseamnă că ceaiul e bestial, iar persoana cu care îl savurez merită o companie bună.

Nici cu vinul nu schimb prea repede cafeaua, dar, pentru vin ai nevoie de anumiţi oameni în jur, de aceea număr pe degete persoanele cu care îmi permit să gust din licoarea lui Bachus.

Dar, azi nu vreau să vă spun despre cafea sau vin sau ceai...le-am băut pe toate în ultimele 24 de ore şi trebuie să recunosc că fiecare înghiţitură a avut farmecul şi şansa sa.

Şi pentru că am fost atât de activă în ale băuturii mi-am petrecut cam majoritatea timpului în mediul offline. 

Spre seară, însă, mi-am făcut timp să bântui un pic şi prin mediul online, şi ca un făcut..am dat numai peste articole în care oamenii se întrebau unde e femeia de altă dată, unde e feminitatea ei, unde e senzualitatea ei şi nu în ultimul rând mai există femei sau au uitat ele să fie femei?

Şi am început să mă întreb, dacă nu mai existau femei cum de am ajuns noi pe pământ, ne-am teleportat, oare? E un pic amuzant, dar numai un pic...e mai mult trist că uităm să privim şi să vedem ceea ce ne înconjoară. Eu văd femei la tot pasul, şi nu afirm asta pentru că fac parte din categoria femeilor, ci pentru că ele chiar există. Da, uneori poartă pantaloni, alteori sunt îmbrăcate în rochii elegante...uneori sunt pline de praf , alteori pur şi simplu parcă luminează încăperea...de ce? pentru că ele au un stil aparte, au acel ceva plin de feminitate şi senzualitate.

Au uitat femeile să fie femei, asta e cea mai bună glumă pe care am auzit-o, glumă pentru că femeile...şi asta cred că ştie oricine..nu prea uită. Poate se fac că uită...poate omit anumite lucruri cu bună ştiinţă, dar, ele nu uită. Şi aşa cum nu uită  o întâmplare, o vorbă, un miros...lucruri  pe care uneori le considerăm banale, nu au cum să uite să fie femei pentru că ele au în ADN feminitatea. 

Sunt şi femei care înjură, vorbesc urât, se comportă violent sau se îmbracă vulgar şi nu elegant. Dar, şi acelea sunt femei...au nevoie doar de siguranţa mediului şi confirmarea celor dn jur că a te comporta ca o femeie cum îţi dictează raţiunea şi inima nu înseamnă că eşti etichetat drept fraieră...ca să nu spun altfel. 

Oamenii sunt diferiţi şi acesta cred că e cel mai frumos lucru, oamele sunt diferite dar au toate în comun: eleganţa, feminitatea, senzualitatea şi şarmul. Reşeştă să descoperi toate acestea doar dacă o tratezi ca atare, ca pe o femeie...dacă o consideri altceva...atunci nu te mira că acţionează ca atare.

Femeia este femeie şi la propriu şi la figurat, numai că ea este nevoită să se adapteze, e forţată să devină un veritabil cameleon şi unele reuşesc acest lucru cu graţie şi şarm, altele  îşi pun diverse măşti...unele de bal, altele de scandal...fiecare alege calea în funcţie de caracter, de cicatricile pe care le are imprimate în inimă şi pe corp. Căci fiecare femeie în drumul ei prin viaţă este tatuată cu fiecare atingere blândă sau violentă, cu fiecare cuvânt, mângâiere, lovitură, privire şi multe altele.

Tu ce vezi dimineaţa când te uiţi în oglindă..reuşeşti să vezi feminitatea din tine? Poţi îndepărta toate amprentele depuse pe chipul şi pe trupul tău de-a lungul anilor şi să te priveşti pe tine ca femeie în toată splendoarea? Dacă da, atunci te felicit..dacă nu, atunci încearcă până reuşeşti să te redescoperi...măcar din ambiţie pentru a le arăta că mai există femei şi că femeile nu uită.

Calatorie

Frig.

Zarvă.

Toamnă.

Acestea erau ingredientele unei zile de septembrie ce în aparenţă, părea banală. 

Un drum spre un alt oraş, o călătorie de plăcere şi totuşi emoţiile aveau mai mult o valenţă negativă decât pozitivă.

Nu oamenii sau locurile unde se îndrepta erau factorii declanşatori ai acestei nelinişti, ci modul în care a dat startul acestei zile.

Sute de feţe morocănoase, mii de exclamaţii de nemulţumire şi în tot acest haos un miros ispititor de cafea. Era singurul care o conecta la realitatea zilei. 

Gândurile aproape că i le puteai citi în ochii căprui ce ţinteau o privelişte în continuă schimbare. Nu erau gânduri indecente, dar nici pline de inspiraţie. Erau gândurile unei oame trecută printro experienţă ce a lăsat în urma sa sechele.

Nu era genul de oamă care să se plângă de ce a trăit sau să povestească cu lux de amănunte ce se întâmplă în mintea şi inima sa. Mai degrabă îi plăcea să asculte poveştile altora...să afirme mai mult ca pentru sine, şi asta arareori,..."din experienţă îţi spun:nu fă asta". Apoi, de parcă singură s-ar fi speriat de propria voce încerca să o dreagă cu o glumă uneori reuşită, alteori numai de ea înţeleasă. Asta îi lipsea şi acum o poveste...o vorbă...o cafea şi un om de calitate cu care să împartă câteva minute.

"E liber locul acesta?" O voce suavă, plină de timiditate îi întrerupsese şirul amintirilor. "De obicei, întreb chiar şi pe un elev dacă e liber...că şi el spăracul e istovit şi poate nu vrea să stea alături de mine", continuă oama cu ochii albaştri senini, să vorbească de parcă avea acest of pe suflet de când hăul, numai că nu găsise încă momentul oportun să îl scape.

Un zâmbet brăzdă faţa oamei cu ochi căprui, iar piticii de pe creier au început să freamăte: "În sfârşit o poveste de viaţă, uite aşa parcă îţi mai începi ziuacu chef". Nici nu apucă bine oama cu ochi căprui să spună ceva că dintro singură răsuflare află tot ce se putea şti despre colega sa de călătorie. O femeie simplă, căreia îi plăcea să muncească pământul şi care avea un respect deosebit pentru oamenii "cu carte". Îi plăcea să vorbească, dar avea şi o modestie aparte atunci când vorbea despre sine, o simplă înclinare din cap şi o pronunţie clară a prenumelor...după vreo 20 de km aflase că pe oama cu ochi albştri o cheamă Elena, femeie cu credinţă mare în Dumnezeu, care la final de călătrie, mânată de curiozitate o întreabă pe oama cu ochi căprui ce vârstă are...de îndată ce aude începe să exclame: "Oamenii buni nu îşi trădează niciodată vârsta, au ceva special ..aşa ca tine." Acestea au fost ultimile ei cuvinte adresate oamei brunete, aceasta din urmă a rămas blocată...i-a fost dat să audă cuvinte cu greutate, spuse cu o sinceritate aparte, dar ceea ce o intriga mai tare era de unde şi până unde a tras concluzia asta...că de vorbit...mai mult a ascultat.

Ajunsă la destinaţie, avea deja altă stare de spirit, altfel erau oamenii din jur şi zarva aceea parcă nu mai era aşa deranjantă.

O simplă discuţie, câteva minute petrecute cu folos şi ziua parcă putea să înceapă din nou.

...

Mirosul acela de cafea îi aducea aminte de timpurile apuse deja, dar, care au lăsat o amprentă asupra sa. Îi reamintea că şi ea a fost o victimă a iubirii, aşa cum toţi suntem la un moment dat în viaţă. Ciudat era faptul că până atunci parcă uitase că şi ea a trăit pentru a iubi, spera şi a fi dezamăgită. Au fost momente în viaţa ei când tot ceea ce însemna a iubi un bărbat, a plânge, a fi rănit erau lecţii de viaţă pe care doar altcineva le putea primi.

Totul, până azi. Azi mirosul de cafea a descuiat o uşă a trecutului ce a fost dată uitării. Azi amintirile vin să îşi îi ceară un tribut pentru lecţiile oferite.

Era o vreme ploioasă afară când a învăţat pentru prima dată ce înseamnă cuvântul dor, îl folosea până atunci...doar aşa pentru a exprima ceva ce îşi imagina că poate să semnifice acest cuvânt. Ploaia şi golul din încăperea în care se afla în acea seară i-au dezvăluit adevăratul sens. Atunci când sentimentul de singurătate acompaniat de unul de deznădejde şi-a găsit un culcuş în inima ei, a început să caute cu disperare o urmă de umanitate, o fărâmă de iubire un leac într-un pahar cu vin, dar totul a fost în zadar. 

Ploua afară cu stropi imenşi atunci când a descoperit ce înseamnă să iubeşti....aceeaşi nori au făcut-o să trăiască emoţii diamentral opuse. O emoţie care o înălţa şi una care i-a arătat cele mai sumbre locuri, părea aceeaşi ploaie, aparent.

Zilele cu soare îi aduceau aminte de zâmbete inocente, de energie, de viaţă şi de joc. Nimic nu o binedispunea mai bine ca o zi plină de lumină şi căldură, aceea era sursa zâmbetului ei.

Mirosul acela de cafea cu iz de ciocolată îi amintea că a trăit vremuri în care bărbaţii îşi cucereau partenera, în care bunul simţ putea fi întâlnit la orice pas...în care floare ruşinii mai avea ceva culoare roşie în centrul său. Nu îi plăcea galanteria siropoasă şi nici declaraţiile pline de dulcegării. Era în schimb cucerită de o privire subtilă, de o floare, de o îmbrăţişare, de un zâmbet, de un salut, de simple gesturi ce cu timpul au fost date uitării. Aşa cum şi ea a uitat de momentele acelea triste din viaţa sa şi a făcut loc zâmbetelor şi privirii pline de încredere. Aceeaşi uitare cu înţelesuri diferite.

Acelaşi ochi se oglindeşte în ceaşca de cafea, ca şi acum un an...privirea este singura care s-a schimbat.

La multi ani, pui de om!

La mulţi ani, copilului din voi! Azi este o zi magică care ne aduce aminte de momentele în care fiecare din noi eram mai buni, mai visători, mai optimişti...mai oameni. Azi este ziua în care poarta trecutului se deschide  şi vin năvală peste noi toate clipele în care zâmbetele, inocenţa, jocul şi iubirea ne dădeau aripi. Între timp am mai crescut, ne-am împiedicat în griji, am luat cu  noi o traistă plină de egoism şi am pornit pe drumul vieţii împovăraţi dar, cu speranţa că într-o zi v-om regăsi acele momente în care acasă însemna un cămin şi grijile te ajutau să legi prietenii şi nu să dezbini suflete.

Dar, să vorbim despre lucruri frumoase azi, în acestă zi dedicată celor mai minunate creaturi...copii. Pui de oameni cu priviri inocente care deschid inimi şi înalţă suflete. Pui de oameni cu dorinţa de a fi oameni mari, ca mai apoi să îşi dorească cu ardoare să mai trăiască măcar o zi din copilărie. Azi în mod special spun la mulţi ani nepoţeilor mei...dar şi finuţei mele. Le doresc ca în viaţa aceasta să aibă înţelepciunea de a trece peste greutăţile vieţii fără a lăsa ca zâmbetul să le fie schimbat, să păstreze aceste momente ale copilăriei şi mai târziu să ofere la rândul lor momente de neuitat puilor de oameni din jurul lor.

La mulţi ani,Sophia! La mulţi ani! Îţi spun de două ori la mulţi ani, îngeraş, tocmai pentru că de curând ai împlinit un anişor. Un an...ce e un an o să spui mai târziu, când o să vrei să creşti mare, ca să străbaţi orizonturile după regulile tale, condusă fiind de curiozitate şi sper eu, iubire şi pasiune.

Dar pentru noi, cei de lângă tine să ştii că acest an a fost unul cu o semnificaţie aparte, în care am învăţat să apreciem mai mult timpul şi am retrăit prin tine acele momente pe care noi nici măcar nu ni le mai amintim. A trecut un an de când ai adus culoare în viaţa noastră, în care ai atins suflete şi ai oferit iubire. 

Un an în care ai râs, dar şi mai mult ai făcut oamenii să râdă. În care ai început să descoperi lumea, dar în acelaşi timp i-ai ajutat şi pe alţii să o descopere prin ochii tăi. În care ai făcut oamenii din jurul tău să lupte, să spere, să iubească, să prindă viaţă. În care ai pierdut , dar şi mai mult ai câştigat. 

Sophia să ai parte de mulţi ani pe această lume, fie ca drumul vieţii să îţi fie călăuzit de îngeraşi şi noi ştim deja că ai un înger aparte care o să te vegheze mereu şi care o să te ajute atunci când noi cei de aici de lângă tine nu o să putem face asta. Să trăieşti fiecare clipă la intensitate maximă, să te bucuri de soare, de ploaie, de tot ce este frumos în jurul tău şi să faci ceea ce inima îţi spune. Să nu cazi pradă gândurilor triste, pline de "ofuri", ci să ai puterea şi înţelepciunea de a vedea în tot ce te inconjoară ceva frumos, care te ajută să creşti, să fii fericită. Fie ca următorii ani să  fie plini cu de toate, cu bucurii, cu sănătate, cu zâmbete, cu mii şi mii de vise care să se împlinească. 

La multi ani, iubire scumpă, să păstrezi întotdeauna în privirea ta această inocenţă, pe chip zâmbetul,  în purtare graţia, în fapte bunătatea. Te sărută nana şi îţi doreşte numai binecuvântări.

Amintiri

Nu, nu ..nu ai nevoie de o întoarcere în timp ca să retrăiești cele mai frumoase amintiri cu oameni minunați care cândva și-au pus amprenta în viața ta. Dacă oamenii mai sunt în viață, dă-le un telefon, invită-i la o cafea și fă noi amintiri, nu  pentru că cele vechi nu ar avea farmecul lor, ci pentru că în viitor amintirile vor fi sursa ta de poftă de viață și inspirația pe care le-o poți transmite celor din jur.

De curând am revenit pe plaiuri ieșene, nu pentru a mă stabili, ci pentru a mă bucura de viață alături de oameni vechi și noi, pentru a depăna amintiri vechi și a țese altele noi. E atât de plăcut și de revigorant să îți dedici anumite clipe ție și prietenilor tăi, să vezi frumosul din fiecare zi și să uiți  de griji, iar pentru asta, trebuie să le mulțumesc prietenilor mei.

Se spune că dorințele se îndeplinesc la timpul lor, că oamenii vin în viața ta cu un scop anume și pentru a te învăța ceva, exact în momentul în care tu ai mai mare nevoie de ei, nici o secundă mai repede, nici o secundă mai târziu. Că fiecare din noi are aici o misiune, deci e un mic agent ”undercover” pe aici pe pământ și că fiecare zi are frumusețea ei, numai că nu ne putem bucura de toate aceste lucruri atâta timp cât refuzăm să fim mulțumiți de noi, de clipele pe care le avem și de tot ceea ce ni se întâmplă.

Am decis ca în acest nou an să devin o colecționară de amintiri frumoase și să mă bucur de momentele pe care viața mi le face cadou, să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am și să privesc spre viitor cu speranță, căci multe mai are ”oama” de mine de învățat.

Eu am mai dat un an în spate, dar anul acesta nu mai afirm că am îmbătrânit, ci că am mai primit de la viața o șansă și o dată cu ea încă un dram de înțelepciune, pe lângă multă iubire.

Vouă vă doresc să fiți iubiți, am înțeles că aceasta este noua replică la modă și dacă se și adeverește atunci e un motiv în plus să zâmbim. Să zâmbiți mult și des, din orice, pentru că numai așa putem face față acestor valuri ale vieții. Nu în ultimul rând vă doresc să dați șansă fiecărei zile să își facă treabă și să vă dăruiască cel puțin o amintire pe care să o puneți la păstrare, cu naftalină, și să o scoateți atunci când viața vă va încreți fruntea.