Femeia nu uita

Nu dau uşor o cafea pe un ceai, dar, când fac asta înseamnă că ceaiul e bestial, iar persoana cu care îl savurez merită o companie bună.

Nici cu vinul nu schimb prea repede cafeaua, dar, pentru vin ai nevoie de anumiţi oameni în jur, de aceea număr pe degete persoanele cu care îmi permit să gust din licoarea lui Bachus.

Dar, azi nu vreau să vă spun despre cafea sau vin sau ceai...le-am băut pe toate în ultimele 24 de ore şi trebuie să recunosc că fiecare înghiţitură a avut farmecul şi şansa sa.

Şi pentru că am fost atât de activă în ale băuturii mi-am petrecut cam majoritatea timpului în mediul offline. 

Spre seară, însă, mi-am făcut timp să bântui un pic şi prin mediul online, şi ca un făcut..am dat numai peste articole în care oamenii se întrebau unde e femeia de altă dată, unde e feminitatea ei, unde e senzualitatea ei şi nu în ultimul rând mai există femei sau au uitat ele să fie femei?

Şi am început să mă întreb, dacă nu mai existau femei cum de am ajuns noi pe pământ, ne-am teleportat, oare? E un pic amuzant, dar numai un pic...e mai mult trist că uităm să privim şi să vedem ceea ce ne înconjoară. Eu văd femei la tot pasul, şi nu afirm asta pentru că fac parte din categoria femeilor, ci pentru că ele chiar există. Da, uneori poartă pantaloni, alteori sunt îmbrăcate în rochii elegante...uneori sunt pline de praf , alteori pur şi simplu parcă luminează încăperea...de ce? pentru că ele au un stil aparte, au acel ceva plin de feminitate şi senzualitate.

Au uitat femeile să fie femei, asta e cea mai bună glumă pe care am auzit-o, glumă pentru că femeile...şi asta cred că ştie oricine..nu prea uită. Poate se fac că uită...poate omit anumite lucruri cu bună ştiinţă, dar, ele nu uită. Şi aşa cum nu uită  o întâmplare, o vorbă, un miros...lucruri  pe care uneori le considerăm banale, nu au cum să uite să fie femei pentru că ele au în ADN feminitatea. 

Sunt şi femei care înjură, vorbesc urât, se comportă violent sau se îmbracă vulgar şi nu elegant. Dar, şi acelea sunt femei...au nevoie doar de siguranţa mediului şi confirmarea celor dn jur că a te comporta ca o femeie cum îţi dictează raţiunea şi inima nu înseamnă că eşti etichetat drept fraieră...ca să nu spun altfel. 

Oamenii sunt diferiţi şi acesta cred că e cel mai frumos lucru, oamele sunt diferite dar au toate în comun: eleganţa, feminitatea, senzualitatea şi şarmul. Reşeştă să descoperi toate acestea doar dacă o tratezi ca atare, ca pe o femeie...dacă o consideri altceva...atunci nu te mira că acţionează ca atare.

Femeia este femeie şi la propriu şi la figurat, numai că ea este nevoită să se adapteze, e forţată să devină un veritabil cameleon şi unele reuşesc acest lucru cu graţie şi şarm, altele  îşi pun diverse măşti...unele de bal, altele de scandal...fiecare alege calea în funcţie de caracter, de cicatricile pe care le are imprimate în inimă şi pe corp. Căci fiecare femeie în drumul ei prin viaţă este tatuată cu fiecare atingere blândă sau violentă, cu fiecare cuvânt, mângâiere, lovitură, privire şi multe altele.

Tu ce vezi dimineaţa când te uiţi în oglindă..reuşeşti să vezi feminitatea din tine? Poţi îndepărta toate amprentele depuse pe chipul şi pe trupul tău de-a lungul anilor şi să te priveşti pe tine ca femeie în toată splendoarea? Dacă da, atunci te felicit..dacă nu, atunci încearcă până reuşeşti să te redescoperi...măcar din ambiţie pentru a le arăta că mai există femei şi că femeile nu uită.

Calatorie

Frig.

Zarvă.

Toamnă.

Acestea erau ingredientele unei zile de septembrie ce în aparenţă, părea banală. 

Un drum spre un alt oraş, o călătorie de plăcere şi totuşi emoţiile aveau mai mult o valenţă negativă decât pozitivă.

Nu oamenii sau locurile unde se îndrepta erau factorii declanşatori ai acestei nelinişti, ci modul în care a dat startul acestei zile.

Sute de feţe morocănoase, mii de exclamaţii de nemulţumire şi în tot acest haos un miros ispititor de cafea. Era singurul care o conecta la realitatea zilei. 

Gândurile aproape că i le puteai citi în ochii căprui ce ţinteau o privelişte în continuă schimbare. Nu erau gânduri indecente, dar nici pline de inspiraţie. Erau gândurile unei oame trecută printro experienţă ce a lăsat în urma sa sechele.

Nu era genul de oamă care să se plângă de ce a trăit sau să povestească cu lux de amănunte ce se întâmplă în mintea şi inima sa. Mai degrabă îi plăcea să asculte poveştile altora...să afirme mai mult ca pentru sine, şi asta arareori,..."din experienţă îţi spun:nu fă asta". Apoi, de parcă singură s-ar fi speriat de propria voce încerca să o dreagă cu o glumă uneori reuşită, alteori numai de ea înţeleasă. Asta îi lipsea şi acum o poveste...o vorbă...o cafea şi un om de calitate cu care să împartă câteva minute.

"E liber locul acesta?" O voce suavă, plină de timiditate îi întrerupsese şirul amintirilor. "De obicei, întreb chiar şi pe un elev dacă e liber...că şi el spăracul e istovit şi poate nu vrea să stea alături de mine", continuă oama cu ochii albaştri senini, să vorbească de parcă avea acest of pe suflet de când hăul, numai că nu găsise încă momentul oportun să îl scape.

Un zâmbet brăzdă faţa oamei cu ochi căprui, iar piticii de pe creier au început să freamăte: "În sfârşit o poveste de viaţă, uite aşa parcă îţi mai începi ziuacu chef". Nici nu apucă bine oama cu ochi căprui să spună ceva că dintro singură răsuflare află tot ce se putea şti despre colega sa de călătorie. O femeie simplă, căreia îi plăcea să muncească pământul şi care avea un respect deosebit pentru oamenii "cu carte". Îi plăcea să vorbească, dar avea şi o modestie aparte atunci când vorbea despre sine, o simplă înclinare din cap şi o pronunţie clară a prenumelor...după vreo 20 de km aflase că pe oama cu ochi albştri o cheamă Elena, femeie cu credinţă mare în Dumnezeu, care la final de călătrie, mânată de curiozitate o întreabă pe oama cu ochi căprui ce vârstă are...de îndată ce aude începe să exclame: "Oamenii buni nu îşi trădează niciodată vârsta, au ceva special ..aşa ca tine." Acestea au fost ultimile ei cuvinte adresate oamei brunete, aceasta din urmă a rămas blocată...i-a fost dat să audă cuvinte cu greutate, spuse cu o sinceritate aparte, dar ceea ce o intriga mai tare era de unde şi până unde a tras concluzia asta...că de vorbit...mai mult a ascultat.

Ajunsă la destinaţie, avea deja altă stare de spirit, altfel erau oamenii din jur şi zarva aceea parcă nu mai era aşa deranjantă.

O simplă discuţie, câteva minute petrecute cu folos şi ziua parcă putea să înceapă din nou.