A trecut poate prea multa vreme, s-au scurs chiar ani de când exact aceeași întrebare o adresam și eu, acelor oameni mari din jurul meu, al căror timp îl doream cu ardoare...acum mi-a venit mie timpul, numai că ochii tăi mari care mă fixau plini de curiozitate și glasul tău cu o nunanță de mirare avea un iz de tristețe: ”Jo, de ce trebuie să lucrezi? De ce nu poți să stai mai mult timp cu mine? ” Nu am știut ce să îți răspund, poate că nu voi ști nici peste câțiva ani, nu voi ști ce să îți spun ca răspunsul să nu te dezamăgească, așa că am ales să te îmbrățisez și să te sărut cu drag.
De ce nu mai facem acele lucruri care în trecut ne umpleau de energie sau de ce nu mai râdem cu atâta poftă la glumele bune? de ce ne pasă atât de mult de opinia altora și de ce uităm să trăim? de ce uităm de prieteni și de vorbele pe care uneori le spunem sub forma unor promisiuni și de ce nu uităm răutățile unei zile?...de ce ne întrebăm mereu de ce în loc să facem ce simțim?
Acestea sunt unele din puținele întrebări la care nu o să știu să îți răspund nicicând puiule de om, nici măcar atunci când părul meu va fi argintiu, căci eu nu am avut curajul să fac unele lucruri în viață, m-am lăsat modelată și am renunțat la unele vise cu prea multă ușurință, dar tu ai în tine acel ceva care trezește omul la viață și îți doresc să găsești în tine curajul și puterea de a trăi viața așa cum o faci acum la cei câțiva anișori ai tăi, zâmbind și iubind dezinteresat.
Îți spun doar că de la o anumită vârstă oamenii mari au nevoie de ochelari, nu din aceea de care vezi prin magazine sau pe nasul unora, nu, nu...au nevoie de ochelari prin care să vadă bunătatea din oameni, prin care să vadă că și în cel mai întunecat întuneric există o scânteie, căci noi oamenii mari asta facem uităm, uităm ce înseamnă să te joci, uităm să ascultăm...dar Doamne cât de bine ținem minte toate nedreptățile și câte planuri nu făurim pentru a ne săpa groapa.
Îmi spuneai că vine primăvara și că debia aștepți să se încălzească și să plecăm într-o aventură, să mergem la vânătoare de buburuze și libelule. Ce e drept și eu aștept cu nerăbdare să mergem într-o aventură, să privim spre orizont, la norii cu forme ciudate și să depănăm povești, dar cel mai mult aștept să scrii povestea vieții tale, căci sunt sigură că va fi una mi-nu-na-tă, pe care o voi citi cu mult drag.
O primăvară plină de noi experiențe, o primăvară plină de zâmbete și culoare!
O primăvară plină de noi experiențe, o primăvară plină de zâmbete și culoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu