De câte ori nu ne-am înfruptat din priviri de lucruri interzise de diete...sau de câte ori nu a vindecat o bucăţică de dulce, o conştiinţă amărâtă? De câte ori nu ne-am aşezat la masă pentru a ne delecta papilele gustative cu ceva aparte, care peste ani, să ne trezească amintiri pe care să le numim "gusturi de pe vremea mea"?
O felie de viaţă, condimentată cu de toate: cu zâmbete, cu îmbrăţişări furate, cu pupici cu aromă de acadea, cu priviri pline de uimire, curaj, curiozitate si mai ales bucurie de viaţă. Cam de asta am avut parte azi. O zi aşa cum de mult nu am mai avut şi de care îmi era teribil şi groaznic de dor.
O zi înnourată care a avut o magie aparte. Oameni pe care nu i-ai mai văzut de mult se reunesc la masă pentru a se înfrupta din bucate tradiţionale, dar, şi pentru a gusta plăcerea de a sta la poveşti şi de a depăna amintiri.
Oameni frumoşi, aparte, care te ştiu cum eşti, cu defecte şi cu ceva şarm, care te acceptă aşa cum eşti şi care te îmbrăţişează cu căldură.
Oameni care deşi se luptă cu boala şi nu mai ştiu cam câte zile le rezervă viaţa, dar care se bucură atunci când două mânuţe îi trag de pantaloni şi un "hai" îi îndeamnă să îi ridice sus, sus de tot până la Doamne-Doamne, spun ei că acolo au o treabă de rezolvat. Aşa cum spune nepoţelul meu..."vreau să fac o scară mare, mare până la cer, să mă urc pe ea şi să stau de vorbă cu Doamne-Doamne, nu de alta, dar, sunt anumite lucruri pe care vreau să mi le explice", , iar a juca după imaginaţia unui copil, pare a fi cel mai revigorant lucru
Acum, nu ştiu dacă această poftă de viaţă debordantă pe care o au copii se datorează dulciurilor pe care le mănâncă, sau pur şi simplu, faptului că ei ştiu să se bucure de clipe şi să împartă din puţinul lor şi altora. Dar un lucru ştiu sigur: nimic nu te poate înălţa mai frumos şi nu îţi poate face ziua mai bună ca râsul sincer şi din inima a unui pui de om.
