...cum sunt eu dincolo de aparente...

     Vineri dimineaţă...nici bine nu a apucat soarele sa îşi întindă razele ca să ne inunde cu lumină şi căldură că eu deja aveam privirea ţintită în tavan....o nouă zi...o nouă dimineaţă poate mai bună ca cea de ieri, poate cu o nouă lecţie...poate o zi banală dacă aşa o las eu să fie...o cafea de dimineaţă şi apoi mă urc în maşină...şi pornim cu viteză la drum...eu şi una din prietenele mele cele mai bune....o minunaţie de om...

     Astăzi nu vreau să scriu despre cât de norocoasă am fost şi cum am întâlnit persoane minunate care mi-au făcut viaţa mai frumoasă....astăzi vreau să vă scriu despre mine..de ce am decis asta?!...pentru simplu fapt că am întâlnit în ultima vreme câteva priviri care m-au intrigat şi care m-au pus un pic pe ganduri...câteva gesturi ale anumitor persoane care m-au debusolat un pic...aşa că, azi, am decis să vă povestesc despre mine...cam cum sunt eu...dincolo de aparenţe, dincolo de ceea ce poate afişez, dincolo de măşti...

     Nu sunt perfectă, şi vorba cântecului nici nu vreau, nici nu pot...de ce?...pentru că e o adevarată distracţie să greşeşti şi să înveţi din propriile greşeli...ai cu ce te amuza şi încuraja în viitor, dar mai ales ai cu cine concura...dacă ai fi perfect ar fi de-a dreptul plictisitor şi singuratatea ar fi singura ta companie.

    Nu imi doresc să am lângă mine persoane care se simt obligate să fie acolo dintr-o anumită cauză. Dacă te caut nu e musai că am nevoie de ceva...ci vreau să ştiu ce mai faci, cum îşi mai merge şi cu ce te-ai mai amuzat în ultimul timp...dacă crezi că cineva te caută doar atunci când are nevoie de tine, există două căi...fie te înveţi că există şi alt fel de oameni fie păstrăm distanţa...pe cuvânt că putem trăi pe acest pământ şi fără să ne intersectăm sau dacă ne intersectăm să ne salutam cordial şi cam atât.

     Nu-mi place când îmi spui ceva iar privirea şi gesturile tale te contrazic, poate nu îţi dai singur seama când faci asta dar crede-mă pe cuvânt se simte...şi încă cum...dacă ai ceva să îmi spui...te rog să faci asta...prefer sinceritatea...şi apropo ca şi factor încurajator eu o să fiu mereu sinceră cu tine...dacă eşti super-mega-cool îţi spun... mă calci pe codiţă sau îmi invadezi spaţiul crede-mă că o să afli mai curând decât te aştepţi.

     Aparent pot părea că sunt serioasă...mult prea serioasă, matură şi putenică...dar, îţi spun sincer am nevoie de o vorbă bună, tânjesc după un zâmbet din inima şi după o îmbrăţişare călduroasă...şi da, oricât de puternică aş părea mă doare enorm când cineva intră cu bocancii plini de noroi în viaţa mea...

    Acord credibilitate şi şanse fără număr deoarece consider că tot omul are ceva frumos în el care îl face minunat, dar asta nu înseamnă că nu îmi curg lacrimi dacă îmi demonstrezi contrariul...

   E poate ciudăţel, dar dacă zâmbesc nu înseamnă că întradevăr o duc minunat sau că zâmbetul ar fi o invitaţie la comentarii josnice...iar, dacă totuşi crezi că iţi permiţi aşa ceva...păi...fii pregătit atunci când primeşti replici pe măsură şi nu te ascunde după vişin....

    Poate că o să par cu nasul pe sus cu aceste cuvinte sau că am prea multe pretenţii, dar pe cuvânt nu asta e intenţia mea, ci pur şi simplu vă spun că aşa sunt eu dintr-o bucată, nu sunt complicată şi ca să mă crezi de vrei ne întâlnim la o cafea şi iţi dau instrucţiunile mele, dacă nu ai reuşit să mă descifrezi, iar dacă ai reuşit...ne putem întâlni să închegăm o prietenie frumoasă...asta dacă asta te interesează...că de nu, e mai bine să ne vedem fiecare de drumul nostru ...

    Până la următoarea cafea  zambiţi....e cel mai simplu şi mai revigorant lucru pe care il putem face.