sâmbătă, 17 octombrie 2015

Pentru aventuri



Azi nu m-am trezit pentru că tu mi-ai fi sărutat fruntea aşa cum faci în fiecare dimineaţă când suntem împreună, nici pentru că un miros irezistibil de cafea mi-ar fi gâdilit nările în cel mai plăcut mod. Nu m-am trezit nici pentru că alarma telefonului şi-a făcut datoria sau pentru că aveam un program bine stabilit.
Nu. Nu. 
Azi mi-am permis să mă răsfăţ cu oameni frumoşi şi cărţi bune. Dar, trebuie să recunosc că oamenii mă fascinează şi mă innebunesc, în sensul bun, de fiecare dată mai mult decât o carte. Dar, de ce să comparăm ceea ce nu se poate compara. Să vă povestesc mai bine de  ce mi-am amintit azi că noi oamenii ne-am născut ca să fim fericiţi, să zâmbim, să avem încredere, să visăm şi să ne bucurăm de fiecare clipă a vieţii.

Aceeaşi ochi albaştri+gri care acum cinci ani fără 3 zile mă priveau cu un licăr de mirare, m-au întâmpinat la prima oră a zilei. Acelaşi trup de spiriduş m-a îmbrăţişat şi mi-a urat o zi frumoasă. 
Îţi mulţumesc din nou pentru miile de lucruri pe care mi le arăţi şi pe care mi le predai cu atâta inocenţă şi stil, puiule de om.
Azi, mă rogi să îţi citesc poveşti, imi ceri cadou o drujbă de jucărie, mă îmbrăţisezi cu  multă dragoste şi îmi spui ce aventuri ai trăit în timpul scurs de când nu ne-am mai văzut. De asemenea, nu uiţi să mă întrebi ce mai fac, ce am mai făcut, pe unde am fost de nu am mai trecut pe la tine. Azi, eşti deja un pui mai mare de om. Dar, să ştii că nu am uitat nici acele momente minunate pe care le-am trăit împreună. Mai sunt câteva zile şi faci cinci ani. În toţi aceşti ani mi-ai demonstrat că a greşi e ceva normal şi că anumite greşeli pot duce la descoperiri uriaşe. Mi-ai demonstrat că întrebările, multe-multe sunt binevenite, mai ales atunci când înveţi sau vrei să elucidezi vreun mister. Dar, cel mai important mi-ai arătat că indiferent de situaţie un zâmbet îţi poate face ziua mai bună şi te face mai frumos. Aşa cum spui de fiecare dată: "oamenii sunt mai frumoşi când zâmbesc". 
Am o mulţime de amintiri cu tine şi sper să îţi aminteşti măcar de o parte din ele atunci când o să mai creşti. Sper de asemenea, ca ele să te facă să treci cu mai multă uşurinţă prin greutăţile vieţii.
Ce îţi urez eu ţie, puiule de om?  Să rămâi cu acelaşi zâmbet în privire. Nu îţi doresc să nu ai greutăţi, ci sper să ai înţelepciunea necesară ca să treci peste fiecare urcuş al vieţii cu bine. Să nu pui la suflet toate răutăţile oamenilor. Uneori oamenii mari fac lucrui pe care nu le gândesc, mânaţi fiind de ambiţie şi rău. Tu să fii blând cu cei ce îţi vor răul şi să mergi prin viaţă cu gândul că fiecare om are ceva bun în el, şi asta nu e o minciună sau un simplu gând de încurajare, este un adevăr din ala de adevăratelea cum îţi place ţie să spui. Împrieteneşte-te cu toată lumea, ajută-i pe toţi cei ce îţi cer asta dacă poţi şi nu aştepta vreo răsplată, fă asta pentru a te simţi tu bine, pentru a fi fericit.

Cam, atât îţi doresc în acest an...până la anul sper să avem parte de multe aventuri împreună, să privim lumea prin ochelarii aceia cu lentile inocente şi să ne bucurăm de surprizele pregătite de viaţă.

Azi, mi-am amintit de ce m-am născut: ca să fac greşeli şi să fiu fericită. Sper să nu uit asta repede. Dacă uit vă rog să îmi reamintiţi şi să îmi daţi apoi memo plus ca să nu mai uit. Mulţumesc anticipat! ;)

duminică, 11 octombrie 2015

Intrebări

Întrebări. Mii de întrebări vin năvală asupra mea. 
Răspunsuri. Ar fi cu miile, dar, uneori prefer să mă pierd printre întrebări, să caut răspunsuri în alte întrebări pentru a evita singurul răspuns universal valabil, cheia tuturor de ce-urilor. 
Cafeaua e rece și afară totul pare înțepenit. O singură sorbitură și deja fac parte dintr-o altă lume plină și ea cu întrebări, gândite bine, la rece. Alt decor, aceeași miză, același răspuns, aceleași întrebări numai că puțin mascate.
Și atunci când decid să nu mă mai întreb mă trezesc în mijlocul unei întrebări și atunci când decid să răspund tot o întrebare îmi dă șah mat. 
O nouă nouă privire aruncată pe geam, o nouă înghițitură de cafea și când totul pare că începe frumos și lucrurile par că intră pe un făgaș normal...ghici ce? un nou set de întrebări mă frământă. Răspunsuri? mai puține. Nu prea le dau importanță, nu mă fascinează și nici nu îmi oferă soluția potrivită. De ce? Pentru că pur și simplu nici o dată în acești 20 și ceva de ani nu am reușit să îmi adresez întrebarea potrivită, cea mai sinceră care să mă ajute să mă descopăr pe mine, ca apoi să am pretenția ca și cei din jur să mă descopere, să mă ghicească. 
Un nou pas, un nou tur dintr-o privire și ghici? Nu, nu nu am ajuns la noi întrebări, ele pur și simplu stau la rând acum, ci am ajuns din nou în acel punct al vieții în care intru, parcă într-o buclă temporală, ca și cum am crescut dar, în anumite aspecte ale vieții, în ceea ce privește relația cu anumiți oameni sau cu privire la atitudinea mea față de anumite probleme sau situații nu se poate schimba, sau poate că nu vreau eu să se schimbe și uite-mă din nou în același vârtej de întrebări și până la urmă oare când? o să am suficient curaj să îmi adresez acea întrebare pe măsura răspunsului, care să îmi spună cine sunt eu și ce fel de persoană sunt cu adevărat.
Un nou ocol din privire, o nouă încercare. Cafeaua e pe terminate, ziua la fel și întrebările par a fi singurele care nu țin cont de timp, de spațiu, de persoană, de nimic. Ele pur și simplu există.

Răspunsurile...acestea vor veni de la sine.